1 decembrie 2021, Ziua Națională a României va fi sărbătorită de copiii români de pretutindeni

Ziua Națională a României va fi sărbătorită de copiii români de pretutindeni alături de supereroii Itsy Bitsy și Profesorul de Joacă Leon Magdan în cadrul cadrul celei de-a doua ediții a celui mai mare eveniment pentru copii de 1 Decembrie.

Românașii și româncuțele, atât din țară cât și din statele Uniunii Europene, SUA, Canada și de oriunde din lume, participă la eveniment cu dansuri, cântece, poezii, scenete, datini sau obiceiuri, tot ce e mai frumos în limba română.

Sărbătorim și anul acesta cu sute de mii de copii români Ziua Națională a României pentru că, în perioada aceasta suntem cu toții conectați on-line, iar mesajul de iubire de țară al copiilor ajunge în ficare  colț al lumii. Fiecare om se simte mai fericit si mai împlinit dacă păstrează vie legătura cu rădăcinile sale, adică cu locurile, oamenii, limba și cultura țării în care s-a născut.  1 Decembrie este ziua  în care ne armonizăm bătăile inimii la ritmul românesc, oriunde ne-am afla.”  spune Nadia Tătaru, președinta Asociației Părinților Isteți.

Evenimentul Copiii români de pretutindeni sărbătoresc Ziua Națională a României se va desfășura pe 1 Decembrie în intervalul orar 16:00 – 21:00 (ora României) și va fi transmis în direct, pe itsybitsy.ro și pe paginile de Facebook ale Asociației Părinților Isteți, Itsy Bitsy și ale altor parteneri ai proiectului.

Vedete ca Andreea Marin, Andra și familia ei, Paul Olteanu, Nicu Alifantis, Urania Cremene, Simona Dragomir, Daniel Osmanovici și alți invitați se vor alătura copiilor la marea sărbătoare pentru a transmite copiilor României gânduri bune.

Alături de supereroii Itsy Bitsy și Profesorul de Joacă Leon Magdan, copiii si părinții vor avea parte de 5 ore de joacă isteață românească, poezii, cântece,dansuri, ghicitori, jocuri ale copilăriei românești și urări de „La mulți ani” de la personalități românești. Prin intermediul jocului ȚOMANAP, în format on-line, copiii și părinții vor alcătui un album despre România, plin cu locuri frumoase de vizitat în țară, oameni celebri, mâncare tradițională, animale și plante din toate regiunile României.

Proiectul este organizat de Asociația Părinților Isteți și realizat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Itsy Bitsy și RePatriot. Conţinutul acestui material nu reprezintă poziţia oficială a Secretariatului General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Mai multe informații se găsesc pe www.asociatiaparintiloristeti.ro.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here