Copiii fara CNP care acceseaza servicii medicale gratuite primesc acte de identitate

Copiii fara CNP care acceseaza servicii medicale gratuite primesc acte de identitate, potrivit unui proiect de lege adoptat de Camera Deputatilor. Propunerea prevede ca unitatile medicale care primesc acesti minori sesizeaza institutiile statului pentru emiterea unui certificat de nastere si CNP.

Citeste si Asociatia Tzuby’s Kids ii ajuta pe copiii cu probleme grave de sanatate

Proiectul de Lege adoptat de Camera Deputatilor modifica si completeaza Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii si Legea privind drepturile pacientului.

,,Obiect de reglementare: completarea Legii nr.95/2006 si a Legii nr.46/2003, in vederea asigurarii serviciilor medicale scutite de la coplata pentru copiii pana la varsta de 18 ani, persoanele cu handicap, bolnavii cu afectiuni incluse in programele de sanatate stabilite de Ministerul Sanatatii, femeile insarcinate, lauzele si persoanele care sunt victimele traficului de persoane, in situatia in care acestea nu sunt inscrise in registrele de stare civila si nu detin un cod numeric personal”, arata proiectul de act normativ.

Initiativa legislativa a fost votata de toti cei 281 de deputati prezenti.

,,Conform acestei initiative, toti copiii din Romania vor avea acces gratuit si nediscriminatoriu la servicii de sanatate, indiferent daca au CNP sau nu. Aceste drept este prevazut deja atat de Constitutia Romaniei, cat si de legislatia privind sanatatea si drepturile pacientului, insa nu poate fi exercitat in lipsa unor acte de identitate. De asemenea, prin aplicarea masurilor prevazute in textul legislativ propus, reprezentantii unitatilor medicale vor anunta in cel mai scurt timp serviciile abilitate, pentru demararea procesului de inregistrare si eliberare a unui certificat de nastere si a unui cod numeric personal”, arata un comunicat al initiatorului proiectului, deputatul Oana Bizgan.

„Intentia noastra este aceea de a reduce cat mai mult posibil numarul copiilor care nu detin un certificat de nastere si, prin urmare, un cod numeric personal. Acesti copii nu sunt vinovati cu absolut nimic pentru situatia in care se afla, motivele pentru care s-a ajuns aici fiind variate. Dupa obtinerea acestor documente, copiii vor intra in legalitate si vor beneficia de toate drepturile oferite prin Constitutie, ca orice alt cetatean cu acte”, sustine Bizgan.

„Legislatia in vigoare confera tuturor copiilor dreptul la servicii gratuite de sanatate pana la implinirea varstei de 18 ani – dar acest drept nu poate fi exercitat de fapt in absenta documentelor de identitate si a CNP-ului”, a explicat Roxana Minzatu, actual Ministru al Fondurilor Europene si coinitiatoare a acestei propuneri.

Dintre persoanele care ar urma sa beneficieze de pe urma acestei propuneri fac parte, pe langa copiii cu varsta sub 18 ani, persoanele cu handicap, bolnavii cu afectiuni incluse in programele nationale de sanatate stabilite de Ministerul Sanatatii, femeile insarcinate, lauzele si persoanele care sunt victime ale traficului de persoane. Aceste persoane vor incepe imediat procesul de inregistrare si eliberare a documentelor de identitate, urmand ca apoi sa beneficieze de servicii medicale ca orice alt cetatean cu acte, in conditiile stipulate de lege.

,,Numarul persoanelor fara acte de identitate este in continuare necunoscut, deoarece aceste persoane nu sunt luate in evidenta. In 2016, Ministerul Afacerilor externe a aproximat ca in Romania exista peste 160.000 de persoane fara acte de identitate, dintre care aproximativ 10.000 nu au avut niciodata certificat de nastere. Cauzele sunt multiple: fie sunt copii ai caror parinti nu au acte de identitate, fie sunt copii abandonati, fie parintii au acte de identitate, insa nu fac demersurile necesare”, arata initiatorii.

Propunerea legislativa va fi trimisa Presedintelui pentru a fi promulgata.

Citeste si Asociatia BLONDIE: Copiii bolnavi abandonati in spitale nu mai sunt singuri!

Sursa: Mediafax

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here