Boardul copiilor. Cine sunt romanii care fac parte din board?

Unul din cinci cetateni europeni este copil sau tanar, prin urmare implicarea copiilor in procesele de adoptare a deciziilor si elaborarea politicilor dedicate lor la nivelul Uniunii Europene este un lucru normal. Iar copiii isi cer dreptul de a fi consultati si de a participa activ la procesele de luare a deciziilor care ii privesc, in conformitate cu prevederile Conventiei Natiunilor Unite privind drepturile copilului. Initiativa a fost demarata de Boardul Copiilor din Romania, special constituit pentru a elabora ,,Declaratia de la Bucuresti a Copiilor din Uniunea Europeana”. Va prezentam copiii din Romania care care fac parte din acest board, cine sunt si ce pasiuni au.

Citeste si Ce declaratie pregatesc copiii din intreaga Uniune Europeana

Pe durata Presedintiei Romaniei la Consiliul Uniunii Europene, printr-un amplu proces de consultare ce va implica copii din Europa, experti internationali si reprezentanti ai institutiilor europene din domeniul drepturilor copilului, va fi elaborata ”Declaratia de la Bucuresti a Copiilor din Uniunea Europeana”.

Realizarea acestui deziderat va fi posibila prin stabilirea unor reguli generale si mecanisme structurale concrete la nivelul UE, care sa  permita implicarea reala a copiilor in dezbaterile si procesele decizionale care vor creiona viitorul Uniunii Europene.

Declaratia va reprezenta un instrument ce poate mobiliza institutiile europene si statele membre in vederea stabilirii unor structuri formale si a unor mecanisme menite sa promoveze dreptul copiilor la participare in acord cu prevederile Recomandarii UE ”Investitia in copii”, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene si Conventia Natiunilor Unite cu privire la drepturile copilului.

”Declaratia de la Bucuresti a Copiilor din UE”, elaborata de Boardul  Copiilor, special constituit in acest sens, este diseminat in prezent in Europa prin intermediul retelelor UNICEF, EuroChild, Salvati Copiii, Federatiei Organizatiilor Neguvernamentale din Protectia Copilului, a asociatiilor europene de elevi de liceu, cu scopul de a obtine sprijin si feedback din partea a numeroase si variate categorii de copii din intreaga Uniune Europeana.

Proiectul Declaratiei este disponibil la adresa: https://childrendeclaration.typeform.com/to/gGYswC.

Acest proces va fi, de asemenea, sprijinit si de un numar semnificativ de experti, ale caror recomandari si propuneri privind arhitectura mecanismelor concrete de participare a copiilor la procesul de luare a deciziilor se vor constitui intr-un document suport ce va insoti ”Declaratia de la Bucuresti a Copiilor din Uniunea Europeana”.

Punctul culminant al acestor demersuri deja incepute, va fi reprezentat de organizarea la Bucuresti, in perioada 6-7 mai 2019, a Conferintei internationale ”Participarea Copiilor la procesele de luare a deciziilor si de elaborare a politicilor la nivelul UE”.

In cadrul acesteia, copii si adolescentii din Romania si din statele membre ale UE vor finaliza textul declaratiei si o vor prezenta reprezentantilor ministerelor si autoritatilor centrale responsabile cu problematica drepturilor copilului din cele 28 de state membre, expertilor in drepturile copiilor, dar si specialistilor din institutii europene si Parlamentul European.

Documentul va deveni astfel un reper in definirea drepturilor copiilor si a afirmarii dreptului acestora la participare in toate procesele de adoptare a politicilor si deciziilor care vor contribui la construirea viitorului Uniunii Europene.

Iata care sunt copiii din Board:

Ariana Ardelean

Numele meu este Ariana Ardelean si sunt eleva in clasa a XII-a la Colegiul National „Gheorghe Sincai” din Baia Mare, specializarea stiinte sociale.

Sunt realista si optimista in acelasi timp, o persoana careia ii place sa descopere si sa inteleaga lumea, chiar si atunci cand aceasta presupune eforturi si schimbari din partea mea. Prin urmare, dupa patru ani de studiu aprofundat al stiintelor naturii, am decis sa studiez stiintele sociale, ceea ce mi-a deschis o ampla perspectiva in ceea ce priveste intelegerea si caracteristicile comportamentale ale oamenilor.

Cred cu ardoare in conceptul de homo universalis, desi sunt constienta ca acesta poate exista doar ca un ideal spre care trebuie sa tindem in permanenta. Interconectivitatea care se poate observa in toate manifestarile existentei m-a facut sa inteleg ca lumea este in continua schimbare si ca fiecare element, indiferent de gradul de nonconformism sau culpabilizare, joaca un rol in evolutia omenirii.

Motto-ul care ma ghideaza, „Fii cineva despre care copiii vor dori sa invete”, ilustreaza motivul implicarii mele in programul „Ambasador Junior la Uniunea Europeana”: progresele se datoreaza generatiilor viitoare si, totodata, generatiile viitoare au dreptul sa construiasca o parte din prezent.

Boardul Copiilor
Credit foto: UNICEF/Anamaria Dinulescu

Arlett Evelyn Faifer

Numele meu este Arlett, am 17 ani si sunt in clasa a IX-a la Liceul Teoretic „Mihail Kogalniceanu” din Vaslui.

Lucrez cu World Vision Romania din 2015 si am inceput sa iubesc sa ajut persoanele in dificultate. Imi place sa imi fac noi prieteni si sa le ascult parerile. Iubesc sa fac sport, frisbee-ul, baschetul si orice implica o echipa. Faptul ca imi place foarte mult sa lucrez cu ceilalti nu inseamna ca nu reusesc sa fac lucruri pe cont propriu, dimpotriva imi place mult sa iau atitudine atunci cand am ocazia. Comunicarea este modul meu preferat de solutionare a problemelor societatii. Cred ca schimbarea este in fiecare dintre noi si se poate produce oricand si oriunde. Ai nevoie doar de oameni care doresc sa faca diferenta.

Copiii si tinerii au dreptul sa isi exprime liber parerile, fiind o obligatie sa le fie ascultate opiniile si sa li se faciliteze participarea la aspectele care ii afecteaza in cadrul familiei, scolii, comunitatii locale, institutiilor. Consider ca participarea copiilor si a tinerilor reprezinta o prioritate strategica cheie, pentru asigurarea bunastarii sustinute a copiilor si crearea unor societati democratice, cu cetateni informati si implicati. Copiii si tinerii pot juca un rol important de agenti ai schimbarii, putandu-se implica in procesele decizionale. Cand copiii si tinerii invata sa isi comunice parerile, sa isi asume responsabilitatea si sa ia decizii, isi dezvolta un sentiment de apartenenta, justitie, responsabilitate si solidaritate.

Dana Condei

Numele meu este Dana Condei, sunt din Bacau si sunt eleva in clasa a XI-a la Colegiul Pedagogic „Stefan cel Mare”.

Imi place sa comunic cu ceilalti, sa le aflu parerea si sa lucrez in echipa. Ma pasioneaza lectura, care reprezinta un mod de a evada din lumea cotidiana.

Principala mea preocupare este sa informez alti copii despre Declaratia Copiilor, despre faptul ca este cineva care se lupta pentru ei si ca drepturile lor au fost enuntate.

Dana Irina Dobreanu

Participarea copiilor ar trebui sa fie unul dintre principalele obiective ale oricarei societati. Aceasta ofera tinerilor sansa de a se exprima, de a-si comunica ideile si opiniile, facand diferenta in chestiuni ce le afecteaza viata.

Tanara generatie ar trebui sa joace un rol activ in luarea deciziilor in medii precum familia, scoala, comunitatea, dar nu numai in acestea, deoarece participarea are un impact pozitiv asupra tinerilor, crescandu-le stima de sine si ajutandu-i sa devina cetateni activi.

In liceul meu, majoritatea profesorilor ne incurajeaza sa luam parte la diferite activitati, precum Consiliul Elevilor, si ne ajuta sa alegem, anual, un presedinte si un vicepresedinte care sa ne reprezinte.

Dana-Patricia Novacescu

Numele meu este Dana, am 18 ani si sunt din Cluj-Napoca.

Sunt o persoana foarte activa in comunitatea mea de elevi de liceu si am fost, de asemenea, membra in structura reprezentativa a elevilor. M-am implicat in multe activitati pentru tineri si proiecte de voluntariat. Sunt pasionata de muzica si am avut o formatie timp de cinci ani, in care am cantat la pian si voce. Imi place si sa fac fotografii, sa regizez scurtmetraje si piese de teatru.

Imi place foarte mult sa organizez evenimente pentru tineri. In 2018, am avut placerea de a organiza doua proiecte nationale, un festival de teatru si o conferinta pentru formarea reprezentantilor copiilor. Un alt eveniment a fost unul cultural, si anume realizarea primei picturi murale intr-un liceu, prin care copiii au putut lasa un mesaj, pe zidul scolii, pentru urmatoarele generatii.

Denisa Mocanu

Sunt interesata de reprezentarea elevilor din orasul meu, sunt pasionata de politica si educatie, imi place sa citesc si sa ma bucur de lungile calatorii realizate cu tatal meu in diferite tari. Participarea copiilor este importanta pentru mine deoarece, de doi ani, sunt vicepresedinte al Asociatiei Elevilor din Constanta, ceea ce presupune o reala implicare in monitorizarea modului in care se aplica legile in scolile din orasul meu.

Un exemplu de situatie in care dreptul meu la participare a fost respectat a fost atunci cand am luat parte la cateva comitete pentru dialog social, extrem de importante pentru mine si pentru dezvoltarea mea, dar si activitatile desfasurate in cadrul Asociatiei Elevilor, cum ar fi sesiunile de formare a elevilor, pornind de la drepturile si obligatiile pe care le detin.

Lorena Condei

Numele meu este Lorena Condei, am 15 ani si sunt din Bacau. Actualmente, sunt eleva de liceu si studiez la Colegiul Pedagogic „Stefan cel Mare”.

Desi, pentru multi, sunt doar o simpla eleva de clasa a IX-a, cuvintele ce descriu cel mai bine interesele mele sunt dorinta de a realiza o schimbare pozitiva. Doresc ca, la nivelul intregii Uniuni Europene, copiii care se simt singuri si nu au cu cine vorbi, copiii care nu isi cunosc drepturile si nu stiu cum sa le exercite sa afle ca noi, cei care ne vom aduna in cadrul Conferinței, luptam pentru ei. Vreau sa mentionez, totodata, ca imi place sa pictez si iubesc arta de a-i intelege si de a-i asculta pe cei care simt nevoia sa vorbeasca deschis despre problemele lor.

Din punctul meu de vedere, participarea este cat se poate de importanta pentru dezvoltarea copilului si a viitorului adult, dar si pentru dezvoltarea comunitatii, a societatii in general, atat de afectata de pasivitate, lipsa implicarii civice si a initiativei. Pentru a exemplifica acest lucru, as dori sa mentionez faptul ca, prin intalnirile organizate in cadrul activitatii Boardului Copiilor, nu doar eu, ci si ceilalti membri am avut oportunitatea de a ne exprima liber nevoile si doleantele cele mai stringente in fata autoritatilor, exercitandu-ne astfel dreptul la opinie si la participare. Am simtit ca parerea mea conteaza si, mai ales, am avut ocazia sa intru in contact cu mai multi copii si sa ne cunoastem unii pe altii.

Boardul Copiilor
Credit foto: UNICEF/Anamaria Dinulescu

Maria Alexandra Stoica

Numele meu este Maria Alexandra Stoica, am 17 ani, locuiesc in Magurele, Prahova, si sunt in clasa a X-a la Colegiul National „Ion Luca Caragiale”.

Din dorinta de a stapani arta discursului public si de a transmite mesaje clare prin intermediul discursurilor mele, m-am alaturat clubului de dezbatere educationala „Asociatia de Educatie Sociala”, unde mi-am dezvoltat abilitatile retorice si mi-am facut multi prieteni atat in cadrul clubului, cat si la concursurile la care am participat.

Sunt o persoana foarte sociabila si imi place sa interactionez cu persoanele de toate varstele, fie ca e vorba de persoane in etate (care ma inspira mult), fie ca e vorba de copiii pe care ii intalnesc in cadrul diverselor actiuni de voluntariat, prin intermediul carora descopar de fiecare data micul lor univers, dominat de imaginatia lor.

Pentru mine, participarea nu este doar un drept fundamental. Este si o necesitate, mai ales in cazul copiilor, care nu sunt intotdeauna implicati in luarea deciziilor. Indiferent daca ne referim la scoala noastra, la tara noastra sau la UE, copiii reprezinta o parte insemnata a societatii noastre si, in loc sa ia decizii pentru noi, dorim ca adultii sa coopereze si sa ia decizii impreuna cu noi.

Petru Apostoaia

Numele meu este Petru Apostoaia si sunt din Piatra Neamt, Romania. Sunt elev in clasa a XII-a la Colegiul National „Petru Rares”.

Imi place sa inspir o dorinta de mai bine, de schimbare. Sunt pasionat de gradinarit si am o colectie impresionanta de seminte. De obicei, stau si analizez miscarile sociale si politice din tara si din lume, pentru a putea intelege ce le determina si ce efecte au.

Participarea copiilor la luarea deciziilor de interes larg, care ii afecteaza in mod direct sau indirect, in acest moment sau peste un numar de ani, este garantul diminuarii conflictelor dintre generatii. De asemenea, prin implicarea acestora in dezbaterile privind temele de pe agenda publica, ii invatam ca implicarea civica este o datorie fata de societate, nu doar o libertate, si ca opinia tuturor conteaza.

Rares Chioreanu

Numele meu este Rares Chioreanu si sunt pasionat de tehnologie, drepturile copilului si politica. Incerc sa ma implic cat mai des posibil si sa contribui la crearea unei lumi mai bune.

Cred ca este important sa te implici in luarea deciziilor cat mai devreme. In calitate de redactor-sef al revistei scolii, sunt un intens sustinator al dreptului la participare. Cred ca, doar prin contributia tinerilor, se poate crea o lume mai buna.

Participarea este un drept si fiecare copil sau tanar are dreptul sa isi exprime si sa ii fie luate in considerare propriile opinii atunci cand se iau decizii in cadrul procedurilor judiciare si administrative – tinandu-se cont de varsta sa si de gradul sau de maturitate. Acest demers este considerat un context de invatare: cresterea increderii copilului, in colaborare cu ceilalti si lucrand in echipa, este si un mod de a-l responsabiliza.

Rares Voicu

Numele meu este Rares Voicu si am 16 ani. Sunt elev in clasa a X-a la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” din Braila, specializarea Stiinte Sociale.

Din noiembrie 2017, sunt Presedintele Consiliului Judetean al Elevilor din Braila; aceasta pozitie mi-a permis sa fac auzita vocea colegilor mei in forurile decizionale pertinente. De asemenea, am implementat mai multe proiecte si campanii la nivel judetean, cu scopul de a informa elevii despre drepturile lor. Am militat, impreuna cu colegii mei, pentru un sistem de invatamant mai bun, centrat pe nevoile noastre reale.

Ecologia si protectia mediului se numara printre domeniile care ma pasioneaza, deoarece cred ca cele mai stringente probleme ecologice ale umanitatii reprezinta o reala amenintare si ca noi, oamenii, avem obligatia civica de a cunoaste si de a pune in practica cele mai bune alternative disponibile. Personal, incerc in permanenta sa imi adaptez stilul de viata pentru a reduce impactul actiunilor mele asupra planetei.

Teatrul reprezinta o alta mare pasiune a mea. Timp de cinci ani, am studiat arta dramatica – o lume de care m-am indragostit iremediabil. Teatrul m-a ajutat sa devin mai disciplinat, mi-a dezvoltat creativitatea, dar si apetitul pentru studiu si cunoastere. De asemenea, in timpul meu liber, imi place sa citesc o carte buna, sa imi petrec timpul cu familia si prietenii si sa cunosc persoane si locuri noi.

Cred ca participarea copiilor detine o importanta vitala pentru viitorul societatii noastre, intrucat nu ne putem gandi la politici si decizii sustenabile, pe termen lung si orientate spre viitor, daca nu implicam copiii in procesul de luare a deciziilor.

Tudor Alexandru Panait

Numele meu este Tudor-Alexandru Panait, am 17 ani si sunt in clasa a IX-a la Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” din Bucuresti. Actualmente, sunt Vicepresedintele Consiliului Scolar al Elevilor si Presedintele Consiliului Municipal al Elevilor din Bucuresti.

Marile mele pasiuni sunt fotografia, informatica si sahul. Fotojurnalist acreditat si membru activ al Asociatiei Presei Sportive din Romania, sunt mandru de frumoasa calatorie in care m-a purtat dragostea mea pentru fotografie. De-a lungul timpului, am participat ca formator voluntar la diverse expozitii si evenimente fotografice, menite sa educe tinerii pasionati de fotografie.

O alta activitate cu totul speciala pentru mine este informatica. Iubesc IT-ul, in special limbajele de programare, si chiar am creat si dezvoltat cateva site-uri, inclusiv site-ul meu de fotografie si o platforma online de stiri sportive. Sahul este, de asemenea, una dintre pasiunile mele care mi-a dezvoltat gandirea logica, imaginatia, chiar si creativitatea. Am participat la mai multe campionate de sah atat la nivel nationa, cat si la nivel municipal.

Vezi si Promovarea consultarii si participarii copiilor, o prioritate a Romaniei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here