Bacalaureat, sesiunea speciala: rata de reusita de 85,03%

Din cei 147 de elevi care au sustinut examenul de Bacalaureat, sesiunea speciala, 125 au promovat rezultand astfel o rata de reusita de 85,03%, informeaza Ministerul Educatiei. Un singur elev a obtinut media 10, iar 39 au obtinut medii intre 9 si 9.99.

Vezi si Examenul national de Bacalaureat 2019, proba orala la limba romana

„Conform situatiei centralizate, din totalul celor 147 de candidati care au sustinut sesiunea speciala a examenului national de Bacalaureat din acest an, 125 de elevi au promovat, rezultand o rata de reusita de 85,03%. Pe transe de medii situatia arata astfel: 39 de medii intre 9 si 9.99, 33 intre 8 si 8.99, 32 intre 7 si 7.99, respectiv 20 intre 6 si 6.99”, informeaza Ministerul Educatiei.

La aceasta sesiune, un singur candidat a promovat cu media 10. Sesiunea speciala este organizata pentru absolventii de liceu aflati in pregatire sau in etapele de selectie pentru alcatuirea loturilor care vor reprezenta Romania atat la olimpiadele internationale pe discipline, cat si la diverse competitii sportive europene sau mondiale.

Sursa: Mediafax

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here