Activitati de informare a elevilor privind posibilele pericole pe drumul spre scoala. Ministrul Educatiei demis.

Ministerul Educatiei demareaza activitati de informare a elevilor privind pericolele ce pot sa apara in drumul spre scoala sau catre casa si ii asigura pe copii ca sunt efectuate proceduri ca acestia aiba reduceri la transportul in comun tot anul. Anuntul vine dupa ce premierul Viorica Dancila a anuntat ca a decis sa o demita pe Ecaterina Andronescu din functia de ministru al Educatiei, dupa ce aceasta a afirmat ca ea a invatat de acasa sa nu se urce intr-o masina cu un strain.

Citeste si Transportul scolar in criza

„In contextul pregatirii anului scolar 2019 – 2020, Ministerul Educatiei Nationale demareaza o serie de actiuni de constientizare menite sa creasca siguranta elevilor atat in perimetrul unitatilor de invatamant, cat si in exteriorul acestora. Astfel, odata cu inceperea cursurilor scolare, vor fi organizate activitati si ateliere de informare privind potentialele pericole ce pot aparea pe traseul domiciliu – scoala”, informeaza Ministerul Educatiei, printr-un comunicat de presa.

Aceste sesiuni de informare implica intalniri cu politisti, jandarmi, reprezentanti ai Departamentului pentru Situatii de Urgenta. Potrivit Ministerului, in parteneriat cu Politia Romana, elevii vor fi informati si cu privire la traficul de persoane.

„Totodata, se are in vedere derularea unor activitati de formare a personalului didactic din invatamantul preuniversitar, cu scopul de imbunatatire a cunostintelor si competentelor relevante ale profesorilor, care sa le permita acestora sa identifice potentialele victime ale traficului de persoane din randul tinerilor si sa le acorde asistenta”, mai arata comunicatul.

Ministerul Educatiei Nationale asigura elevii ca depune toate diligentele ca acestia sa poata beneficia de tarife reduse la transportul local in comun pe tot parcursul anului, drepturi prevazute si de Legea Educatiei Nationale nr. 1/2011. Premierul Romaniei l-a propus pe Daniel Breaz, actual ministru al Culturii, sa preia interimatul.

Citeste Nedecontarea abonamentelor pentru elevi, pentru transport judetean

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here