1 din 3 copii sunt afectați de sărăcie sau excluziune socială, potrivit Ministrului Familiei

Imagine de Amber Clay de la Pixabay

1 din 3 copii sunt afectați de sărăcie sau excluziune socială, respectiv 1.3 milioane de copii, potrivit Ministrului Familiei, Gabriela Firea.

Ministrul Familiei a participat la dezbaterea Planului de Acțiune privind implementarea Garanției pentru Copii, alături de reprezentanții mai multor organizații* și ministere care s-au implicat direct în elaborarea acestuia, iar ”prin aprobarea “Garanției pentru Copii”, 5% din fondurile europene alocate țării noastre vor fi cheltuite pentru copii” a scris Gabriela Firea pe pagina sa de facebook, aceasta ”va contribui la sprijinirea celor mai vulnerabili dintre copii. Sunt 5 servicii cheie care vor fi garantate: nutriția sănătoasă, servicii de îngrijire medicală gratuite, educația gratuită, educația și îngrijirea timpurie gratuită, condiții de locuire adecvate”.

”Unul din trei copii sunt afectați de sărăcie sau excluziune socială, respectiv 1.3 milioane de copii. În 2020, 40% dintre copii sufereau de deprivare materială și socială, în creștere față de 2019. Nivelul era de aproape 3 ori mai mare decât cel înregistrat în UE. Un raport UNICEF plasează România, în ceea ce privește bunăstarea copilului, pe locul 25 din 38 de state cu venituri mari. În mediul rural, 3 din 10 copii merg întotdeauna flămânzi la culcare” a scris în postare.

Ea a adăugat că specialiștii europeni și-au exprimat punctul de vedere, acesta regăsindu-se în documentul validat în timpul dezbaterii. În scurt timp, planul de acțiune va fi supus aprobării Guvernului și înaintat ca document oficial, la Comisie.

*Au participat la întâlnirea de validare UNICEF România, printr-o delegație condusă de Anna Riatti – reprezentantul UNICEF în țara noastră, Salvați Copiii România, World Vision România, Consiliul Elevilor, Organizația Umanitară Concordia, Eurochild, Asociația Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională, Hope and Homes for Children, CNASR, FONPC, Fundația SERA România, SOS Satele Copiilor, Terre des Hommes, dar și reprezentanți ai Ministerului Educației, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Dezvoltării, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, alături de secretarul de stat Doina Pârcălabu, președinta ANPDCA Elena Tudor și cei de la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here