Sindromul de tunel carpian in sarcina poate fi ameliorat prin terapie cu laser

Sindromul de tunel carpian in sarcina. Greturile, arsurile, durerile de spate sau crampele musculare sunt neplaceri specifice sarcinii. Daca peste unele dintre ele se poate trece fie acordand mai multa atentie alimentatiei, fie cu ajutorul unor remedii naturiste, inofensive pentru bebelusul din burtica, exista si situatii in care lucrurile nu pot fi reglate atat de simplu. Si cum in perioada sarcinii este interzisa administrarea de medicamente, trebuie cautate acele solutii care sa trateze problema mamicii fara a afecta fatul.

Una dintre destul de frecventele neplaceri care pot aparea in sarcina, dar despre care se vorbeste mai rar, este sindromul de tunel carpian. In general, acesta apare la persoanele care sufera de diabet sau boli tiroidiene, dar si la cele care au profesii ce implica folosirea intensiva a mainilor. In cazul femeilor insarcinate, aparitia sindromului este legata de retentia de lichide a organismului, ceea ce pune presiune pe nervul ce traverseaza bratul, incheietura mainii si prima parte a palmei.

Simptomele sindromului de tunel carpian includ durerea care porneste de la incheietura mainii si radiaza catre brat, furnicaturile, crampele, intepaturile si arsurile, tremuraturile fine ale mainii si degetelor (cu exceptia degetului mic), racirea degetelor si/sau a palmei. Iar durerea chinuitoare de peste zi, noaptea se amplifica.

Citeste si: Exercitii pentru sarcina

Pe baza tuturor simptomelor descrise, medicul de familie sub observatia caruia se afla viitoarea mamica ar putea diagnostica aceasta afectiune temporara. Insa, daca acest lucru nu se intampla, o investigatie numita electromiograma o poate confirma cu exactitate.

Obiectivul principal: eliminarea durerii

Pentru ca acest tip de problema care apare in sarcina nu este inclus in categoria celor clasice,  disconfortului provocat de fapt de un sindrom i se gasesc adesea alte explicatii. Care nu au, insa, legatura cu realitatea. Viitoarele mamici dau vina fie pe… vreme, fie pe o exagerare in privinta treburilor casnice, ceea ce, de fapt, nu este chiar asa.

Obiectivul principal il constituie, evident, eliminarea disconfortului. Daca pentru celelalte categorii de persoane care se confrunta cu durerile salvarea se afla in injectiile cu steroizi, in cazul gravidelor nici nu poate fi vorba despre asa ceva. Ameliorarea durerii poate fi obtinuta prin protejarea mainii – pe timpul noptii – cu o orteza si prin efectuarea de exercitii de relaxare a bratului, incheieturii si degetelor. In plus, daca viitoarea mamica inca merge la servici si munca ei presupune folosirea intensiva a mainilor, i se recomanda sa evite miscarile repetitive.

Reducerea durerii prin terapie laser

dr. Mazen Nasreddine

”Sindromul de tunel carpian la femeile insarcinate poate fi tratat cu terapie cu laser rece de frecventa joasa, fara efecte adverse, cu mare succes. Eficienta acestei terapii este 95%, cele mai importante beneficii fiind cresterea nivelului de confort al pacientei prin reducerea sau eliminarea durerii si reducerea medicatiei analgezice și antiinflamatorii. Din pacate, este mai putin cunoscut ca terapia laser este o solutie simpla de tratament, fara efecte adverse pentru aceasta afectiune acuta atat de deranjanta in sarcina. De aceea, multe femei insarcinate se chinuie cu orteze, care mai reduc din disconfort, dar sunt greu de suportat. Cine si-ar dori sa aiba mobilitatea mai redusa? Iar in cazul femeilor insarcinate orice disconfort conteaza; mai ales ca ele sunt deja preocupate de o multime de lucruri si ca unele dintre viitoarele mame au si alte complicatii ale sarcinii (precum trombofilie, col deschis, disgravidie, diabet de sarcina, arsuri gastrice). Din experiența mea, aceasta afectiune necesita in medie 1-12 sedinte de terapie in timpul sarcinii, acest numar variind insa in functie de gravitate si de istoricul medical”, sustine dr. Mazen Nasreddine, medic de medicina generala, certificat in managementul durerii prin terapie laser Theralase.

Desi cauzele exacte ale acestui sindrom sunt inca necunoscute, exista cateva lucruri pe care le putem face pentru a reduce riscul aparitiei lui:

  • Pastrarea mainilor calde – durerea si senzatia de maini/incheieturi intepenite apar mai degraba in medii reci. De aceea, temperatura ambianta trebuie sa fie potrivita si nu prea scazuta. Manusile fara degete ajuta in mediul extern rece;
  • Reducerea fortei de apasare a tastelor sau ecranelor;
  • Pauze dese in timpul carora mainile si incheieturile sa fie miscate si intinse cu blandete, fara a le brusca;
  • Pastrarea unei posturi ergonomice (pentru a reduce presiunea suplimentara asupra anumitor parti ale corpului precum gat, umeri, brate, maini), iar pentru persoanele care folosesc zilnic calculatorul un plus de atentie la pozitia mainilor (coatele trebuie sa fie exact la nivelul mesei, iar mouse-ul să fie ergonomic).

Autor: Laura Bogaciu

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here