Semne de alarmă în sarcină

Foto: Shutterstock

„Sarcina şi naşterea reprezintă o aventură plină de peripeţii în care ştim aproape întotdeauna cum a început, însă nu vom şti niciodată dinainte, finalul” (Prof. Panait Sîrbu). Sângerările vaginale – urgenţă sau nu? Un prim şi foarte important semn de uregență obstetricală ar fi sângerarea vaginală, mai ales că singura situaţie în care o sângerare vaginală este acceptată ca fiziologică este aceea dată de evoluţia ciclului menstrual. Indiferent de gravitatea cauzelor, toţi specialiştii sunt de acord că sângerările vaginale în sarcină reprezintă o urgenţă, chiar dacă, în majoritatea cazurilor, aceste pierderi de sânge se dovedesc a fi de natură benignă (nu prezintă gravitate). Consultaţia clinică şi ecografia sunt obligatorii în momentul în care apare o sângerare asociată primului trimestru de sarcină şi oferă informaţii complementare şi esenţiale pentru a putea aborda riguros cazuistica în discuţie.

Cele mai frecvente cauze sunt reprezentate de avort şi sarcina ectopică (implantată în afara uterului). Avortul spontan se desfăşoară pe mai multe etape. Ameninţarea de avort apare atunci când există sângerare vaginală, însoţită sau nu de dureri asemănătoare celor din timpul ciclului menstrual. Poate urma apoi avortul în curs, când, prin dilataţia colului, cu sau fără ruperea membranelor, se va produce expulzia produsului de concepţie. Factorii cauzali pot fi fetali (dezvoltarea anormală a embrionului), sau materni (infecţii, HTA, TBC, diabet zaharat, traumatisme sau anomalii uterine). În sarcina extrauterină, ovulul fecundat se implantează în altă parte decât în uter (de obicei, în una din trompele uterine), iar pe măsură ce se dezvoltă, trompa se poate rupe, provocând hemoragii interne. Pe lângă acestea, se numără şi boala trofoblastică, sarcina cu ou clar (fără embrion), sarcina oprită în evoluţie, infecţii, polipi sau leziuni ale organelor genitale interne, anomalii ale cervixului sau uterului (miom, uter bicorn), tulburări endocrine (diabet, hipertiroidism, insuficienţă de corp luteal), tulburări de coagulare, infecţii virale materne sau infecţii cu listeria sau toxoplasma. Respingerea imunologică a sarcinii poate fi şi ea o cauză a sângerărilor vaginale. În cazul sângerărilor ce pot apărea în ultimul trimestru de sarcină, ca şi în primul trimestru, există câteva excepţii în care sângerarea nu reprezintă neapărat şi certitudinea către o evoluţie nefastă. Când cervixul (colul) începe să se relaxeze, pregătindu-se pentru naştere, mucusul care astupă deschiderea cervixului este îndepărtat. Când are loc acest proces, vei putea observa o scurgere care poate semăna cu sângele. Este un proces normal care poate avea loc cu o săptămână sau două înainte de naştere, sângerarea minimă putând apărea ca urmare a modificărilor vasculare şi de consistenţă de la nivelul colului, modificări specifice sarcinii. Această scurgere care are loc aproape de naştere nu este un motiv de îngrijorare, însă este recomandat un consult de specialitate. În al doilea și al treilea trimestru de sarcină, sângerarea vaginală poate exprima una din următoarele situaţii patologice: avort, naştere prematură, afecţiuni ale colului uterin, placenta praevia, desprindere de placentă sau ruptură uterină.

Important de renuținut este faptul că, în cazul sângerărilor genitale din prima parte a sarcinii, diagnosticul etiologic precis şi măsurile terapeutice corespunzătoare ar trebui realizate cu caracter de urgenţă. Urgențe fără sângerare Cele mai frecvente urgenţe ce pot apărea pe perioada sarcinii (ante-partum) şi care să nu debuteze cu o sângerare sunt considerate a fi suferinţele fetale (de diverse grade), cu diverse etiologii (cauze) şi la fel de diverse evoluţii ulterioare (în linii mari, încadrarea acestor complicaţii se va face în suferinţă fetală cronică şi acută). Trebuie menţionate aici şi urgenţele date de posibilitatea de întrerupere a sarcinii în primul trimestru de evoluţie, deoarece majoritatea acestor complicaţii cuprind cel puţin un episod de sângerare. În principal, urgenţele „nesângerânde” ce pot apărea pe perioada evolutivă a sarcinii au o legătură importantă fie cu o afecţiune maternă preexistentă sarcinii, ori dobândită pe perioada sarcinii, fie cu o modificare malformativ-evolutivă fetală.

O situaţie aparte în ceea ce priveşte urgenţele nesângerânde obstetricale se adresează infecţiilor ce pot apărea în această perioadă. Trebuie să ţii cont că orice agresiune asupra organismului (şi în mod special cea dată de un factor infecţios) este urmată şi de răspunsul acestuia, răspuns iniţial nespecific, ce se caracterizează şi prin eliberarea de prostaglandine, substanţe ce pot induce sau ulterior întreţine un travaliu înainte de termen (indiferent de sediul infecţiei, această descărcare de prostaglandine are loc şi poate influenţa evoluţia ulterioară sarcinii). Tot referindu-se la agresiunea infecţioasă, medicii precizează situaţia în care factorul perturbator, agentul infecţios, găseşte o poartă de intrare, determinată prin ruperea prematură a membranelor. Pierderea unei cantităţi de lichid amniotic reprezintă ea însăşi o urgenţă, însă principala problemă este dată de posibilitatea ca un germen să se folosească de această comunicare cu mediul intra-amniotic, pe care să-l populeze.

[SFAT] [HS] Învață să-ți asculți organismul! [/HS] Pe perioada sarcinii, mai ales în primele două trimestre de evoluţie a acestora, o modalitate importantă de a recunoaşte urgenţele ce nu se caracterizează printr-un episod de sângerare este aceea de a învăţa să-ţi asculţi organismul. Organismul te ascultă pe tine, dar te şi informează asupra tuturor modificărilor ce survin de-a lungul evoluţiei vieţii, or sarcina reprezintă un bun prilej de a-ţi exersa gândirea pe termen lung, punând micuţul pe prim plan şi încercând să identifici nu numai informaţiile ce vin dinspre propriul organism, cât şi dinspre cel fetal, dar şi să identifici conduita optimă pe care trebuie să o adopţi în situaţii de criză. [/SFAT]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here