Povesti de nastere incredibile: fratiorul in rol de moasa si politistul intelegator

Imagine de Mario D de la Pixabay

Tare ne mai plac povestile de nastere care ne induioseaza, dar si care ne arata cat de puternice si curajoase pot fi mamele, si cat de empatici si minunati pot fi cei care sunt prezenti (fie chiar si intamplator), atunci cand se intampla magia nasterii.

Se spune ca, in lume se nasc aproximativ 385.000 de copii in fiecare zi. Fiecare nastere este diferita, desigur, dar se intampla uneori, ca anumite povesti de nastere sa fie de-a dreptul…incredibile.

Pentru astazi ti-am pregatit doua povesti despre fratiorul in rol de moasa si politistul intelegator. Speram sa-ti placa si sa te impresioneze, asa cum ne-a uimit si pe noi.

Fratele mai mare are grija de cel mic…chiar de la inceput!

Sursa foto: CBS News, Gaelen Edwards isi tine fratiorul nou-nascut in brate

Nu stiu cine spunea ca diferenta prea mare dintre frati nu este chiar in regula, pentru ca nu se va crea o conexiune prea stransa intre ei? Pentru ca baietelul de 12 ani, pe nume Gaelen Edwards din Canada a dat dovada de curaj, de empatie si a actionat rapid cand a fost nevoie, astfel incat fratiorul mai mic din burtica mamei sa aiba o nastere cat se poate de buna. Iata despre ce este vorba: Gaelen si-a auzit mama intr-o noapte ca plangea de durere, l-a strigat, iar baiatul a raspuns cu promptitudine la nevoile ei. A intrat in camera, a vazut ca mama era in travaliu, avea dureri mari si ca de fapt, procesul de expulzare incepuse (se vedea deja capsorul bebelusului). Pana sa vina ambulanta, mama i-a spus copilului ca in momentul in care o sa vada umerii bebelusului sa-l apuce cu mainile si sa-l traga afara. Copilul nu s-a panicat si a urmat intocmai instructiunile mamei. Ba mai mult de atat, a luat foarfecele si asa cum i-a spus mama, a pus clema la cordonul ombilical, a taiat cordonul si a invelit bebelusul intr-o paturica. Gaelen sustine ca a urmarit anumite emisiuni cu nasteri la televizor si ca a mai citit prin cartile de medicina ale mamei, de aceea nu s-a speriat de ceea ce a trebuit sa faca. Cei de pe ambulanta au fost foarte impresionati de curajul baiatului. Sincer, foarte impresionati am fost si noi!

Un politist, o amenda si…un bebelus!

Uneori barbatii sunt nevoiti sa apese pe acceleratie si sa incalce regulile de circulatie. Nu aprobam, dar intelegem situatia. O femeie insarcinata din New Hampshire, care a intrat in travaliu la 3.30 dimineata, si-a rugat sotul sa o duca de urgenta la spital, pentru ca nu mai are cum sa amane expulzarea bebelusului. Viitorul tatic, emotionat, dar determinat, s-a conformat celor cerute de viitoarea mama si in drum spre spital a marit viteza cu mult mai mult decat avea voie legal (avea viteza 160km/h acolo unde maxima admisa era de 90km/h). Ne si imaginam cum tipa la el femeia aflata in travaliu (si va asiguram ca o femeie in travaliu, cand are contractii puternice, poate fi surprinzator de razboinica, de dura si convingatoare!). Aventura insa nu a durat prea mult, pentru ca un politist a oprit masina, pregatindu-se sa-l amendeze pe sofer, dar vazand care este situatia din masina (cu femeia tipand si cu picoarele urcate pe sus) nu a stat sa ceara explicatii, si-a pornit girofarul si a escortat viitorii parinti cat mai repede pana la spital, unde 6 minute mai tarziu s-a nascut bebelusul! Nu stim daca viitorul tata si-a mai primit amenda pentru viteza, dar aplaudam emotionati politistul!

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here