Trusa de prim ajutor pentru copii sau ,,mini farmacia de acasa”

trusa de prim ajutor

Profesia de parinte are provocarile sale. Atat acasa cat si in deplasare, atunci cand parintele merge in vacanta cu cel mic, trebuie sa aiba la indemana tot ceea ce este necesar in caz de urgenta. Ce trebuie sa contina, trusa de prim ajutor sau ,,mini farmacia de acasa”, aflati de la Ioana Lazar, Farmacist Specialist la Farmacia Sisești din Capitala.

Vezi si Antibiotice la copii: sfaturi de la farmacist catre parinti

Daca prichindelul dvs sufera de o afectiune cronica, care necesita tratament, asigurati-va ca aveti tot timpul tratament suficient, mai ales atunci cand plecati in vacanta. Insa in afara de medicatia pentru bolile cronice deja cunoscute, iata ce ar trebui sa contina trusa:

Farm. specialist Ioana Lazar, Farmacia Sisesti

– pentru micile accidente: fasa de tifon, compresa sterila, leucoplast, plasturi asortati de diferite dimensiuni, o foarfeca, apa oxigenata, solutie Betadina. Foarte utile sunt si: o compresa cald/rece, o fasa elastica cu compresie moderata si un gel cu arnica pentru contuzii si hematoame, unguent/pulbere Baneocin;

– in caz de raceala: un termometru si baterie de rezerva, antitermice, analgezice si antialgice in varianta de sirop sau supozitor (paracetamol, ibuprofen);

– pentru obstructia nazala: ser fiziologic sau spray cu apa de mare si picaturi/ spray decongestionant;

– un antialergic sirop sau picaturi, dar si un gel pentru intepaturi de insecte, arsuri usoare sau urticarie;

– antiseptice locale pentru dureri in gat (spray sau pastile);

– pentru bebelusi crema pentru iritatia de scutec;

– mai ales atunci cand plecati in vacanta si schimbati obiceiurile culinare, trebuie sa aveti antidiareice, antivomitive si saruri de rehidratare sau laxative (sirop, microclisme sau supozitoare);

– servetele pentru igiena ochilor;

– atat la munte, cat si la mare, este utila o crema pentru protectia solara, un balsam de buze (eventual cu SPF), dar si un spray cu apa termala;

Un sfat important: pastrati medicamentele la temperatura indicata pe cutie, intr-un loc bine inchis, nu la indemana copiilor si verificati periodic valabilitatea lor!

Nu ezitati sa consultati si medicul pediatru, deoarece el cunoaste cel mai bine istoricul medical al copilului dumneavoastra, iar in cazul in care calatoriti in tari exotice ar fi bine sa consultati si un medic epidemiolog.

Cititi si Cum pastram medicamentele copiilor in casa

Autor: Farm. Specialist Ioana Lazar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here