Imbunatatirea calitatii vietii copiilor institutionalizati nu este un obiectiv tocmai usor de atins, mai ales ca numarul acestora se afla in continua crestere. In ciuda eforturilor autoritatilor, intretinerea copiilor din orfelinate si asigurarea ingrijirii de care au nevoie reprezinta o sarcina extrem de dificila. Din acest motiv, aspecte importante, precum dezvoltarea psihologica a micutilor, au fost cu usurinta scapate din vedere.
In ultimele decenii, interesul fata de nevoile copiilor aflati in situatii vulnerabile si de problemele cu care acestia se confrunta in viata de zi cu zi, a crescut. De la caderea regimului comunist, cand conditiile socante din orfelinatele romanesti au iesit la iveala scandalizand intreg mapamondul, dezvoltarea psihologica a copiilor crescuti in institutiile de stat a devenit subiectul unui numar mare de cercetari.
Viata in orfelinate: problemele emotionale apar din primul moment
Conditiile din orfelinate difera, de multe ori, de la o institutie la alta. Totusi, dovezi inca neconfirmate si cercetari empirice recent desfasurate care au avut drept subiect orfelinate din mai multe zone ale lumii, inclusiv din Rusia si din America Centrala, au demonstrat ca aceste institutii impartasesc, indiferent de zona in care se afla, mai multe caracteristici.
In cele mai multe cazuri, structura orfelinatelor este alcatuita din mai multe camere, fiecare adapostind un numar mare de bebelusi sau copii de varste mai mari (aproximativ 30). Fiecarui ingrijitor ii sunt alocati, in cazuri fericite, in jur de zece copii, printre care si bebelusi aflati in primul an de viata. Potrivit studiilor, ingrijitorii se ocupa prin rotatie de copii, astfel ca micutii interactioneaza cu pana la 60-100 de ingrijitori in primii doi ani de viata.
Nu doar structura orfelinatelor este similara, ci si calitatea interactiunii dintre copil si ingrijitor. Aceste interactiuni sunt adesea limitate de rutina zilnica a ingrijitorului, care include hranirea, imbaierea, schimbarea copiilor si nu numai. Aceste responsabilitati sunt indeplinite intr-o maniera profesionista, fara prea multa interactine sociala. Ingrijitorii au tendinta sa ignore copiii atunci cand plang, precum si dorinta acestora de a se juca. Copiii institutionalizati primesc, deci, foarte putine dovezi de afectiune. Interactiunea unu-la-unu este, de asemenea, limitata.
Atasamentul este un alt aspect influentat de interactiunile copilului cu ingrijitorii. Copiii institutionalizati prezinta, in general, forme de atasament dezorganizat, potrivit ocd.pitt.edu, site-ul departamentului ce studiaza Dezvoltarea Copilului in cadrul Universitatii din Pittsburgh, Statele Unite.
Mai multe despre atasamentul dezorganizat puteti citi aici.
In cazuri dramatice, descoperite la nivel global, institutiile nu numai ca nu ofera copiilor o fundatie de dezvoltare psiho-sociala, insa prezinta probleme si la nivelul ingrijirii acordate copiilor, care nu primesc ingrijire medicala, nu au o nutritie adecvata sau conditii sanitare si de siguranta.
Dezvoltarea copiilor: probleme fizice si comportamentale
De-a lungul timpului, cercetarile desfasurate au aratat ca bebelusii si preadolescentii crescuti in institutii de stat prezinta probleme generale de dezvoltare fizica si comportamentala, potrivit testelor standardizate care analizeaza gandirea si perceptia, limbajul, comportamentul social, motricitatea si adaptabilitatea, dar si greutatea, inaltimea si circumferinta capului.
Datele au aratat insa ca atunci cand interactiunea sociala dintre ingrijitori si copiii din orfelinate se imbunataste, apar schimbari pozitive nu doar in planul dezvoltarii psihice, ci si in dezvoltare fizica a acestora, chiar si fara ajustari nutritionale.
