Gardnerella vaginalis duce sau nu la infertilitate?

Gardnerella vaginalis nu este o boala cu transmitere sexuala, dar este o afectiune neplacuta din cauza manifestarilor sale. Adesea, simptomatologia este foarte neplacuta, caracterizata printr-o secretie fluida, cu un miros extrem de neplacut (miros de peste stricat). Cu toate acestea, nu toate femeile sunt simptomatice. Diagnosticul este stabilit in aceste conditii, pe baza aspectului secretiei si mai ales a mirosului extrem de neplacut si este confirmat de examenul de laborator al secretiei vaginale. Nu sunt factori usor de identificat in aparitia infectiei cu bacteria gardnerella vaginalis. Femeile care fac gardnerella vaginalis repeta sau recidiveaza adesea. Este o boala care poate sa apara in urma unor tratamente cu antibiotice sau antimicotice fara insa ca acesti doi factori sa fie considerati factori favorizanti specifici.

Afectiunea recidiveaza adesea

La femeia gravida, infectia cu gardnerella poate reprezenta o cauza posibila de rupere a membranelor si de nastere prematura motiv pentru care este indicata tratarea acestei afectiuni cât mai repede. In mod obisnuit, tratamentul se adreseaza numai femeii, nefiind o boala cu transmitere sexuala, dar in cazurile de recidiva, frecventa se poate lua in discutie si tratamentul partenerului, daca s-a constatat ca de obicei eficienta acestui tratament nu este demonostrata. Tratamentul se face cu metronidazol sau substante derivate. Se administreaza pe cale orala, timp de sapte zile, sau sub forma de gel vagina. Se mai poate folosi cu succes Clindamicina, sub forma de gel vaginal. De obicei nu este necesara efectuarea unei investigatii pentru a sugera eficienta tratamentului. Disparitia simptomelor sugereaza vindecarea. In cele mai multe cazri, femeia se vindeca si infectia nu mai reapare, dar exista si situatii ale unor femei care sunt predispuse la aparitia acestei afectiuni si pe fondul unui sistem imunitar mai scazut si boala recidiveaza foarte des chiar daca tratamentul este aplicat corect.

Este Gardnerella vaginalis o afectiune ce induce infertilitatea?

Nu este o afectiune care sa dea complicatii sau sa provoace infertilitatea. Singura masura de prevedere este aceea ca in cazul femeii insarcinate, aceasta afectiune poate duce la ruperea membranelor, fragilizate de germenii vaginali, infectarea sacului amniotic si implicit la declansarea nasterii premature.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here