Teatrul pentru copii, intre arta si terapie

Teatrul dezvolta imaginatia, dar si functiile locomotorii si creativitatea celor mici. In plus, ajuta la exhibarea sentimentelor, copiii se pun mai usor in pielea celuilalt si procesul de invatare este mult mai usor prin joaca.

George Visan

George Visan are 37 de ani si face teatru de la 15. Ceea ce a pornit ca un hobby, s-a transformat, treptat, intr-o meserie in adevaratul sens al cuvantului. Ideea infiintarii unei scoli de teatru i-a venit dupa ce mai multe mamici, dar si copii care l-au vazut jucand in piese produse tot de el, l-au intrebat daca nu ofera si cursuri practice. “In cazul nostru, s-a intamplat o combinatie foarte armonioasa de trasaturi: Alexandra, logodnica mea, a venit cu un capital organizatoric foarte sanatos, eu am adus tot ce am strans mai drag in cei peste 22 de ani de cand am avut prima tangenta cu scena, plus chitara si muzica live. Apoi, e aportul echipei profesorilor. Violeta Teasca mi-a fost profesoara si ulterior colega la Teatrul Valah din Giurgiu. Am bucuria din nou de a fi colegi. Violeta tine cursurile de actorie pentru adulti, are un urias bagaj pedagogic si iti pot spune ca deja are la activ niste bijuterii de spectacole ridicate in interiorul Ingenuo. Cursurile destinate celor mici si adolescentilor sunt tinute de Ada Dobrea, Ioana Rufu, Beatrice Rubica, Mihaela Nastase, toate actrite tinere, cu multa experienta inclusiv in pedagogie. De curand, tot la cererea parintilor si a copiilor am inceput si cursurile de chitara, tinute tot sub umbrela Companiei de Teatru Ingenuo, unde profesor este Ovidiu  Pintilie, student la Conservator, foarte dedicat si serios”.

Teatru pentru mici si mari

Care e diferenta dintre lucrul cu copiii, față de lucrul cu adulții? E mai greu, e mai usor, ce difera? “In piesele destinate celor mici, tesem o lume in care gandirea magica face totul posibil. Suntem pe urmele lui Peter Pan, copacii ne vorbesc si ne ajuta, de dupa fiecare colt poate aparea o zana, un elf. Cel de-al 4-lea «perete», cel dinspre sala, este spart si copiii devin personaje, ajutand eroii. Intervin in poveste.

In ceea ce priveste publicul adult, totul trebuie sa fie logic dar si surprinzator. Al 4-lea «perete» sta in picioare, dar devine oglinda: ne priviti pe noi, dar in situatia asta puteti fi si voi. Daca actorul joaca avand «credinta», spectatorul il urmeaza, il crede, se identifica.

Sigur, mai sunt diferente care tin mai degraba de ordinul tehnic, de exemplu durata: recomandabil este ca o piesa pentru copii sa nu depaseasca 45 de minute, atentia lor voluntara fiind mult mai redusa ca intindere fata de un adult care poate urmari cu placere un spectacol bun, a carui durata depaseste o ora jumatate.

In privinta dificultatii, Geo nu simte diferente. Nu e usor, in niciun caz. A mentine concentrarea unei sali e un fapt care se face cu mult cost interior. Riscul „de a pierde spectatorul” exista in ambele cazuri, fie ca vorbim de public format din copii sau din adulti. Dar asta se intampla daca povestea nu i-a prins, nu i-a convins sau daca pe scena exista o problema legata de ritmul actiunii. Sunt doar cateva cauze.

Lucrul cu copiii, o binecuvantare

Ca profesor, procesul de invatare are dublu sens: un dascal nu doar ofera informatie, ci si primeste, prin intermediul elevului. La fel sta treaba si la orele de arta dramatica. “Am sa mentionez doua lucruri: sunt surprins de fiecare data cand in ciuda oboselii teribile acumulate, uneori aproape cronice, atunci cand ajung intre ei si repetam impreuna sau cantam un cantecel, oboseala dispare. Cred foarte mult in schimbul de energii. Copiii imi dau o buna dispozitie fantastica. Atunci cand sunt intre ei, ajung sa ma intreb pe buna dreptate daca problemele mele sunt chiar probleme. Copiii iti schimba optica, paradigma ta interioara”, crede profesorul de teatru.

Copilul, observa Geo, este un spectator extraordinar de corect. Tu, ca adult, si chiar pe scena uneori, esti tentat sa sari peste etape, sa le lasi „nearse”. Copilul te roaga sa revii si sa clarifici. „De ce?” te intreaba cel mic. „de ce ai facut drumul asta?”  „De ce nu o crezi pe zana?” „De ce trebuie sa crestem?” „De ce nu mai putem astepta?” Vesnicul „de ce”, e o intrebare vitala pentru actor. Lucrul asta te ajuta pe tine, ca artist, sa te vindeci de „manierisme”, sa iti „cureti” actiunile, sa revii la ordine, la adevar. Copiii detin adevarul. Trebuie doar sa privesti prin ochii lor.

Teatrul este vital în dezvoltarea psihomotorie unui copil

Teatrul ar trebui sa insoteasca cresterea oricarui copil, e vital in dezvoltarea lui, spune Geo. “Cred ca e suficient sa mentionam faptul ca se lucreaza cu imaginatia, cu dictia, cu sentimentul de echipa, cu prezenta, coordonarea, respiratia, reactia, improvizatia, asta doar ca sa numesc cateva aspecte. Toate astea constituie un climat foarte sanatos in care copilul creste. O sfera de o importanta majora o reprezinta empatia: cel mic se pune in locul unul altcuiva, rezoneaza, intelege, simte din prisma celuilalt. Se dezvolta intelegerea lui si fata de adulti. Teatrul are acest «priveste-ma si te voi privi si eu la randul meu», «Te rog sa ma vezi, te voi vedea si eu». Suntem extrem de bucurosi atunci cand vin parinti care le spun ca cel mic a fost remarcat la scoala: atentia ii este imbunatatita, gradul de prezenta e mai mare, compunerile sunt mult insufletite, la sceneta de la serbare a fost extraordinar si lista poate continua… Desigur, pentru astfel de rezultate e foarte important si timpul acordat.

Exista, in plus, o diferenta clara intre a vedea o piesa de teatru si a juca in ea. Este diferenta dintre a vedea magia si a o face sa se intample. “Este trecerea de pe scaun in culisele unei lumi fabuloase unde toate lucrurile: sfoara, lemnul, panza, lumina, fumul, obiectul, devin instrumente, capata cu totul alte valente, devin magice. Apoi, sa nu uitam faptul ca teatrul inseamna colectiv. Nu esti singur pe scena, ai parteneri, umar la umar parcurgem acest drum fascinant care este constructia unui spectacol. Sa nu mai spun cat de mult creste gradul de responsabilizare. E o lume in care disciplina, atentia si seriozitatea sunt puternic antrenate”.

Misiunea numarul unu: sa devina mai buni

Despre ce vorbesc piesele puse in scena la Ingenuo? Ce vrea Geo sa invete copiii din ele?

“Absolut toate vorbesc despre acelasi lucru: orice incercare prin care treci are misiunea de a te schimba, de a te ajuta sa devii mai bun chiar daca pe moment poti crede altceva. Un drum oricat de anevoios, de intunecat si de lipsit de speranta ar parea pe moment, va avea un final care va merita totul. Piesele noastre le vorbesc copiilor despre dragostea pe care trebuie sa o purtam fiecarei fiinte vii, naturii. Vorbesc despre consecventa, despre prietenie, despre faptul ca Universul este de partea celui care indrazneste. Cu toate aceste lucruri as vrea sa ramana cei mici.”

Exercitiu pentru acasa

Iata si un exercitiu pe care cei mici il fac la cursurile de teatru si care poate fi pus in practica si acasa: copiii isi aleg cate o zona a casei si aleg cate un obiect de mobilier sau de imbracaminte pe care il reprezinta. Sa zicem ca unul dintre ei vrea sa fie un sifonier. Stapanul casei (profesorul sau parintele interpreteaza acest rol) intra pe usa dupa o zi grea de lucru, foarte morocanos, avand chef sa se debaraseze de cateva lucruri din casa. In momentul in care se indreapta spre sifonier cu gandul de a-l ridica si a-l scoate din casa, „Sifonierul” prinde glas: „Nu ma arunca!” striga el.

„De ce sa nu te arunc? Ocupi prea mult loc, o sa iau un sifonier mai mic!” spune stapanul casei.

„Daca o sa ma pastrezi am sa iti dau mereu haine proaspat calcate, parfumate si vei primi cate o clatita cu dulceata de capsuni, de fiecare data cand ma deschizi pentru a alege o haina”, vine raspunsul copilului care isi apara personajul. “Copiii adora exercitiul acesta. Intotdeauna se termina cu un ras general”, spune Geo.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here