Horoscopul zilei: 20 ianuarie 2023

 

Berbec

Astăzi va conta foarte mult maniera în care te exprimi, mai ales față de ceilalți, felul în care îți spui ideile, părerile. Prin comunicare poți azi construi mai multe sau din contra, poți destrăma ceea ce ai construit până acum. Este o zi bună să rezolvi unele probleme legate de partea financiară.

 


 

Taur

Este o zi bună să te gândești serios la un plan ce ține de un proiect, să dezvolți o idee legată de sfera personală. Ești o prezență spectaculoasă azi indiferent unde mergi, în ce mediu te afli și cu ce persoane interacționezi. Știi să-ți arăți versiunea cea mai bună, poți cuceri, poți convinge.

 


Gemeni

S-ar putea să descoperi că încep să vină unele rezultate ale deciziilor luate cu câteva zile sau chiar săptămâni în urmă. Este o zi în care vei conștientiza ceva, vei găsi o rezolvare, un răspuns. Este posibil ca anumite nevoi de-ale tale mai excentrice să iasă la iveală. Despre ce este vorba?

 


 Rac

Chiar și la răsturnări de situații indicat ar fi să-ți păstrezi calmul, înțelepciunea. Nu este cel mai potrivit moment să încerci ”să redescoperi roata”, cum s-ar spune. Mai sigur ar fi să mergi după vechile metode, să te bazezi pe tiparele deja folosite dacă este vorba despre probleme cu care te-ai mai confruntat, sugerează astrele.

 


Leu

Știi să vorbești, să te impui, ai capacitatea de a te impune, știi să te faci remarcat, să fii interesant pentru ceilalți. Vei reuși să-i dezarmezi pe cei mai încăpățânați adversari. Poți rezolva în special chestiuni legate de grup, de echipă, de unele colaborări.

 


Fecioară

Ai parte de o zi în care ar fi bine să stai în colțul tău, în cuibul tău și să te ocupi de lucrurile ce țin de rutină. Astăzi nu este cel mai potrivit moment pentru schimbări grandioase, nu ai de ce să impresionezi pe nimeni. Fără stres, fără presiuni inutile, te sfătuiesc astrele, conectează-te mai mult la ce îți spune intuiția.

 


Balanță

Poți lua o decizie bună în legătură cu o relație, o asociere, un parteneriat. Sunt favorizate elementele ce țin de finanțe, poți achiziționa ceva, poți investi în ceva. Este un cadru astral prielnic pentru a face anumite schimbări în sectorul căminului. La ce te gîndești?

 


Scorpion

Azi ar fi bine să nu agiți valurile, să te dai deoparte din drum și să iei o pauză, să-i lași pe ceilalți să mai dirijeze, să mai decidă. Poate ar fi bine să fii atent și în ce discuții te implici. Evită conflictele ce țin de cuplu, alege cu atenție lupta în care te implici.

 


Săgetator

O zi cu surprize, fie că va fi vorba despre o interacțione neașteptate, o întâlnire neplanificată, o situație care îți aduce beneficii, câștig de cauză. Ai parte de sprijinul cuiva de la care nu te așteptai într-o chestiune pe care o consideerai mai greu de gestionat.

 


Capricorn

Astăzi e mai mult despre descifrare, planificare și mai puțin despre a acționa. Vei evalua terenul, spațiul de ”luptă”, încerci să cântărești mai mult, să observi. Nu te grăbi să dai un răspuns final la solicitările celor din jur, te sfătuiesc astrele. Vin vești interesante din depărtare.

 


rsător

Astăzi te vei simți mai confortabil dacă vei avea de gestionat lucruri pe care le poți controla, pe care le poți stăpâni. Nu este cea mai potrivită zi pentru surprize și schimbări de situații, evenimente neplanificate, întâlniri nedorite, spun astrele. Cauți comoditatea, liniștea, familiaritatea.

 


Pești

Fii atent la sectorul care aduce entertainmetn, distracție, joc, amuzament, dar și flirt, pasiune, pentru că anumite glume sau remarci pot fi interpretate altfel decât ți-ai dorit tu. Sfatul astrelor pentru azi: este esențial să-ți ții orgoliul în frâu și să nu exagerezi cu nimic.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here