Horoscopul zilei: 18 mai 2023

 

Berbec

Clarificare și maturizare, acestea ar fi cuvintele zilei. Ar fi bine să faci unele schimbări, să rupi un lanț, să te eliberezi de ceva toxic, nociv, fie că este vorba despre o idee, un gând, o activitate, o sarcină, un obicei, poate chiar o relație. Decoperi că te aflai într-o poveste care nu era nici a ta și nici nu-ți plăcea. Se sparge o ”bulă” de iluzie.

 


 

Taur

Fii mai pozitiv, mai încrezător, acordă-ți mai mult credit, te îndeamnă astrele, pentru că ceilalți îți vor vedea altfel frica, timiditatea exagerată, faptul că ai dubii. Ai stat o vreme așteptându-ți momentul potrivit? Acum ar fi bine să faci un pas!

 


Gemeni

Astăzi ești sfătuitorul horoscopului. Dai dovadă de înțelepciune, azi ești un model demn de urmat, un exemplu pentru ceilalți. Ai răbdare, dai dovadă de generozitate, ești un bun povestitor, reușești să-i motivezi și pe ceilalți, vorbind din experiența ta, din cunoștințele acumulate până acum.

 


 Rac

S-ar putea să primești ceva, un sfat, o propunere, o informație și ceea ce vine te poate ajuta să avansezi cu un anumit plan, o acțiune se poate porni grație acestei energii. Sunt favorizate afacerile, lucrul cu hîrtiile, actele, rapoartele, tot ce ține de comunicarea în scris. În familie ar fi bine să acorzi mai multă atenție cuiva, pentru că se poate afla într-un impas, are nevoie de ajutor.

 


Leu

Este posibil să fii ținut pe loc de un blocaj. Ai sperat că lucrurile vor ieși într-un anume fel și nu a fost așa, așteptările tale nefiind satisfăcute. E nevoie de ambiție, voință, determinare, concentrare pentru a continua și cu siguranță, nu pe același drum, nu după același plan.

 


Fecioară

Este o zi bună pentru discuții, organizări, aranjamente, planificări. Pui lucrurile la locul lor, prioritizezi sarcinile, lucrezi bine în echipă și ai sclipiri de geniu atunci cînd este vorba despre a găsi soluții rapide. Atenție, însă, la capitolul emoții este posibil să nu reușești să le gestionezi întotdeauna cu grijă și să ”erupă vulcanul” fix când îți este lumea mai dragă.

 


Balanță

Azi ar fi bine să te focusezi pe grupul tău, fie din sfera profesională, fie din sectorul prietenilor. Ești mai nostalgic, mai melancolic în partea a doua a zilei. Ai nevoie de puțină detașare, să cauți activități care îți pot readuce starea de bine, poți să iei în calcul și schimbarea unei direcții.

 


Scorpion

Azi vei fi cel care se va oferi să dirijeze, să coordoneze, să fie acea minte lucidă care e nevoie, în special la luarea unor decizii care implică aspecte financiare. Te implici cu pasiune și seriozitate în tot ce ți se propune azi, mai ales pentru că ți se oferă și un loc special, onorabil, valoros, respectat.

 


Săgetator

Ajutându-i pe ceilalți nu înseamnă că ar trebui să te împovărezi pe tine! Fii mai atent la propriile nevoi, la ce resurse ai, la ce și cât poți duce. Fii mai blând cu tine, refuză dacă e ceva simți că e împotriva unor convingeri, ce ar necesita să nu mai ai timp de cele importante pentru tine. Este un cadru astral bun și pentru a fi mai chibuzit cu banii!

 


Capricorn

Ar fi bine să te bucuri mai mult de o reușită, te îndeamnă astrele. Ai muncit, ai depus efort, iar acum meriți să culegi roadele și să te și ”lauzi” cu acestea. S-ar putea ca reticența ta să vină și dintr-o frică, să nu cumva să fie această reușită de scurtă durată, să aștepți să se mai așeze lucrurile, să mai treacă timpul. Nu cumva te agiți în zadar? Nu cumva e timpul să te eliberezi de aceste ”fantome”?

 


rsător

Ziua de azi este posibil să apară unele momente neașteptate, unele situații imprevizibile și să fie nevoie să lași totul deoparte și să te ocupi de acestea. Astăzi ai curaj de a intervenit, de a le spune lucrurilor pe nume, de a-ți delimita un teritoriu, de a-ți proteja poate o relație sau poziția în care te afli.

 


Pești

Într-un anumit plan al vieții nu prea mai puteai șine sub control lucrurile, era un pic haos, agitație, furtună care te agita destul de mult. Așteptai o schimbare, o intervenție, iar partea bună este că acum aceasta vine. Este un cadru astral bun pentru tot ce ține de interacțiunile cu autoritățile, elemente ce țin de lege, reguli, norme.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here