Elena Basescu a nascut o fetita iar Traian Basescu a primit titlul nobil de bunic

Primul copil al Elenei Băsescu si al sotului sau, Bogdan Ionescu, şi, în acelasi timp, primul nepot al preşedintelui, a venit pe lume în ziua în care mama împlineşte un an de la căsătorie.

Elena posta, vineri, 30 august, pe Facebook: "Mai sunt aproximativ 3 săptămâni până la cel mai important şi emoţionant eveniment din viaţa noastră: ziua când vom deveni părinţi. Pe amândoi emoţiile şi aşteptarea ne-au copleşit. Asta nu înseamnă că nu am apucat să desenăm pereţii din camera fetiţei noastre. Eu am ales personajele care să-i lumineze începutul vieţii, iar Bogdan a fost mai implicat pe partea artistică . A ajutat-o de zor pe pictoriţă. Sperăm că şi micuţei noastre o să-i placă…".

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la ieşirea din Spitalul Universitar, unde fiica sa, Elena, a născut o fetiţă, că este bucuros că a primit "nobilul titlu de bunic", iar nepoţica sa, despre care a spus, râzând, că seamănă cu el, este sănătoasă şi "deja a supt". Preşedintele a spus că este bucuros, împreună cu soţia sa, Maria, şi cu cealaltă fiică, Ioana.

Băsescu a spus că naşterea a fost prematură, copilul fiind aşteptat peste trei săptămâni, dar doctorii au decis că este mai bine ca operaţia să aibă loc la acest moment. "Am primit nobilul titlu de bunic", a spus Băsescu, precizând că fiica sa, Elena, şi soţul acesteia, Bogdan, vor alege numele copilului. Întrebat dacă şi-a văzut nepoţica, Băsescu a răspuns: "E, cum să n-o văd, am ţinut-o şi în braţe".

El a adăugat că sentimentul este extraordinar, precizând că nepoţica a primit la naştere nota 9. Întrebat cu cine seamănă copilul, Băsescu a răspuns: "Cu mine, sigur. Se vede, că s-a şi grăbit să iasă". El a spus că nu ştie cine vor fi naşi. "Mă bucur că e sănătoasă, că a supt deja, ceea ce e foarte bine", a spus Băsescu, precizând că medicii au spus că fiica sa va mai rămâne în spital "două-trei zile".

Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat la B1TV, în luna iunie, dacă va avea un nepoţel sau o nepoţică, el răspunzând: "Spre marea mea bucurie, nepoţică". Întrebat când va avea loc botezul, preşedintele a răspuns: "Prin octombrie".

Elena Băsescu şi Bogdan Ionescu s-au căsătorit, în septembrie 2012, la câteva zile după revenirea la Palatul Cotroceni a preşedintelui Traian Băsescu, care a fost suspendat două luni în vara anului trecut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here