Cum sa organizezi un botez ortodox

botez ortodox

Trecand peste aspectele care tin strict de semnificatia ritualului religios, botezul este un eveniment extrem de important din viata copilului, dar care este trait la intensitate maxima mai mult de parinti, rude si prietenii de familie, mai ales prin implicatiile administrative si poate chiar regizorale.

Botezul este un ritual care – in crestinism – din perioada Noului Testament si in aproape toate confesiunile crestine reprezinta modalitatea de intrare vizibila in comunitatea crestina. In Biserica Catolica, in Bisericile Ortodoxe si in Bisericile Vechi Orientale, botezul reprezinta una dintre cele sapte taine (sacramente). Preotii spun ca botezul poate fi savarsit dupa implinirea a opt zile si ca, de obicei, copilul se boteaza intre opt si patruzeci de zile). Botezul se poate oficia in orice zi, de preferat in zile de sarbatoare, dupa Sfanta Liturghie. Parintii si nasul se sfatuiesc cu preotul atunci cand aleg ziua botezului. Datele lor vor fi inscrise in registrele bisericesti, alaturi de numele pruncului, avand grija ca actul de nastere sa fie trecut inainte la oficiul starii civile. Asadar, nu uita ca in ziua botezului sa ai la tine certificatul de nastere al copilului pe langa celelalte lucruri indispensabile unui astfel de eveniment: suzeta, biberonul, scutecele de schimb, servetelele umede. Copilul ar fi bine sa fie hranit si odihnit inainte de slujba.

Taina unui botez ortodox poate fi primita de toti copiii nascuti din parinti crestini ortodocsi sau din casatorii mixte. Mai pot fi botezati tinerii care, din unele motive, nu au fost botezati la timp, ca si aceia de alta religie care se intorc la ortodoxie de buna-voie si marturisesc dreapta credinta. Nu pot primi botezul ortodox copiii avortati sau care se nasc morti, copiii nascuti din parinti atei sau sectanti si de alta religie, pana nu devin maturi si cer botezul de voia lor. Nu pot fi botezati nici oamenii maturi de alta religie, fara voia lor si cererea lor staruitoare, si nici cei bolnavi mintal, care nu-si pot spune dorinta inimii si marturisi dreapta credinta. Dupa botez, toata lumea se aduna la ospat, unde rudele si prietenii se bucura si-l sarbatoresc pe micul crestin. Prilej de petrecere si de mare veselie, evenimentul este exploatat la maximum de intreprinzatori, fiind o sursa de venit extraordinara pentru cei care au simtul afacerilor si un motiv de golire a buzunarelor pentru parinti. Pentru a nu da faliment in astfel de imprejurari, dar pentru a avea si garantia ca raportul calitate – pret este unul acceptabil, cand incepi sa organizezi evenimentul este indicat sa iti faci niste socoteli si sa afli exact in ce consta ritualul si cat de mult esti dispusa sa respecti toate obiceiurile presupuse de acesta.

Botez ortodox: Planificare si prioritati

Organizarea cu succes a unui botez cere planificare cu atentie si multa munca si trebuie sa ai grija ca timpul alocat acestei activitati te-ar putea distrage de la activitatile prioritare, de la atentia care trebuie acordata din plin nou-nascutului. Poate nu ar strica, in astfel de conditii, sa apelezi la o agentie specializata, pentru ca vei avea foarte multe lucruri de pus la punct. Gandeste-te ca trebuie sa gasesti locatia potrivita, indiferent ca este restaurant, club sau o gradina privata, sa stabilesti invitatii, nasii, sa faci invitatiile, sa fixezi meniul, sa alegi muzica pentru petrecere, sa alegi biserica si sa te programezi pentru slujba si multe, multe altele. Desi exista si unele exceptii, botezul se savarseste de regula numai in biserica. Biserica Ortodoxa are practica botezarii copiilor mici, marturisirea credintei facandu-se de catre nasi. Nasul de la botez trebuie sa fie crestin ortodox si bun credincios. Nu pot fi nasi parintii copilului. Rolul nasului este foarte important, el nerezumandu-se doar la cadourile facute finului. Pentru cel botezat, nasul este parinte spiritual, raspunzator in fata lui Dumnezeu, alaturi de parintii trupesti, de cresterea ca bun crestin a finului. El trebuie sa vegheze ca fiul sau spiritual sa primeasca o buna educatie religios-morala. La randul sau, finul este dator sa-l asculte pe nas si sa-l respecte, la fel ca pe parintii sai dupa trup.

Botez ortodox: Tine cont de traditii

Cand incepi pregatirile, nu uita ca invitatiile reprezinta prima carte de vizita a evenimentului. Pe piata exista numeroase oferte, dintre cele mai variate, totul este sa iti convina pretul. Invitatiile pot fi personalizate in concordanta cu dorintele tale. Urmeaza apoi sa pregatesti petrecerea propriu-zisa. Dupa ce ai ales locatia si iti convine restaurantul, dar si pretul cerut, la aceste cheltuieli se adauga decorarea salii. Pe langa clasicele aranjamente din baloane sau flori, exista si alte variante de decorare a unui spatiu. Totul depinde de cat de mult esti dispusa sa cheltuiesti. Se practica, astfel, imbracarea obiectelor de mobilier, a scaunelor si meselor cu huse si skirting-uri („fuste“ pentru mese). Apoi, pe langa clasicele aranjamente cu baloane, se pot crea baloane in forma de baietel sau fetita, ce vor fi asezate in mijlocul fiecarei mese, la arcade, ghirlande, initiale impletite, cifre, flori si orice altceva iti poti imagina. Toate aceste aranjamente vor fi combinate cromatic, in functie de preferinte si de restul aranjamentelor existente in locatie. In acelasi timp, poti sa comanzi si aranjamente florale si, pentru intregirea atmosferei, artificii de scena, tunuri de confeti, cascade luminoase pentru interior si exterior, jerbe de scantei aurii si argintii, artificii de tort si te poti gandi chiar la un foc de artificii. Nu in ultimul rand, nu uita de fotograf sau de un cameraman care sa imortalizeze evenimentul, dar si de muzica. In functie de onorariu, poti contracta un DJ, o formatie sau un taraf. Nasa copilului tau va trebui sa-i cumpere bebelusului tau un costumasi pentru botez, pentru ca micutul va trebui sa fie gatit regeste pentru eveniment, dar si hainute, de la cele pentru piele pana la costumasi de iarna – mai multe body-uri, costumase, bluzite, pantalonasi etc., jucarii, paturi, scutece si ghetute. Fasa de legat, cumparata tot de nasi, nu trebuie sa fie nici prea scurta, ceea ce ar insemna ca bebelusul tau se va casatori repede, dar nici prea lunga, fiindca se zice ca din aceasta cauza se va casatori tarziu.

Un alt obicei este ca nasa copilului sa prinda la rever celor ce asista la slujba cruciulite legate cu aceeasi culoare ca funda lumanarii de botez. Pentru slujba, parintii copilului trebuie sa duca la biserica vin si ulei – pentru impartasanie si mirungere. Obiceiul este ca la slujba de botez copilul sa fie dus de moasa si adus inapoi de nasul sau. In pragul casei, nasul ii da mamei copilul si ii spune:

„Mi-ai dat un pagan, ti-am adus un crestin“.

In privinta ritualului propriu-zis, trebuie sa stii ca prima parte din slujba Botezului este sfintirea apei pentru botez.

Urmeaza apoi ungerea celui ce se boteaza cu untdelemnul bucuriei pe frunte, pe piept, pe maini si pe picioare. A treia si cea mai importanta parte a Sfantului Botez este savarsirea Tainei, adica intreita cufundare a pruncului in apa sfintita de catre preot, in numele Sfintei Treimi.


SFAT SUPERBEBE

Botezul in Biserica Catolica se deosebeste de cel ortodox prin faptul ca pruncul nu este scufundat in apa de trei ori, adica in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh, ci este doar stropit cu apa sfintita. O alta diferenta este aceea ca in Biserica Ortodoxa copilul primeste la botez si taina mirungerii si este impartasit. In Biserica Catolica, copilul trebuie sa implineasca varsta de 12 ani ca sa primeasca aceste taine.


ATENTIE

A doua zi dupa botez, nasii vin acasa la fin sa-i faca baie, fiind momentul cand pruncului i se fac „ursitele“. In cadita, se pune un ban de argint pentru purificarea apei, busuioc, flori parfumate, grau. Apa din scaldatoare trebuie aruncata deasupra unui par ascutit sau la radacina unui pom, pentru ca nimeni sa nu poata calca peste ea.


INFO COMPLEMENTARA

Lumanarea de botez revine in sarcina nasilor. Se decoreaza cu funda albastra, pentru baiat, si roz sau rosie, pentru fata. De asemenea, nasii ii daruiesc copilului un trusou complet de imbracat. In biserica, nasa tine copilul, iar dupa scoaterea lui din apa sfintita il infasoara intr-o bucata de panza alba,nefinisata, necusuta, nu prosop sau paturica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here