Cord Blood Center aniversează 25 de ani de la primul transplant de celule stem hematopoietice din sânge placentar

În ciuda scepticismului considerabil manifestat inițial de oamenii de știință, cercetările și realizările obținute în ultimii ani au oferit argumente solide în favoarea utilizării celulelor stem în peste 80 de afecțiuni grave, dar și pentru noi utilizări clinice în domeniul medicinei regenerative.

Date statistice:

• Peste 600.000 de unități de sânge placentar au fost stocate la nivel mondial în vederea transplantării;

• Peste 30.000 de unități de sânge placentar au fost eliberate pentru a trata peste 80 de afecțiuni;

• Din anul 2012, sângele din cordonul ombilical este considerat, în pediatrie, a doua sursă de celule stem după măduva osoasă, numărul de transplanturi efectuate folosind aceste două surse de celule stem fiind aproape egal;

• Pe parcursul celor 25 de ani, specialiști din întreaga lume au studiat beneficiile pe care le oferă transplanturile cu celule stem, care pot vindeca boli ale sistemului nervos, diabet de tip II, demență sau Alzheimer. În prezent, se studiază potențialul celulelor stem de a vindeca pacienți bolnavi de Parkinson, autism sau pacienți infectați cu virusul HIV.

”Sângele din cordonul ombilical este o sursă prețioasă de tratament, pe care fiecare copil o aduce atunci când vine pe lume. Cu toate acestea, 99% din sângele din cordonul ombilical din Europa se irosește, nefiind recoltat la naștere. Celulele stem sunt mult prea valoroase ca să fie pierdute și trebuie cu siguranță să fie salvate. Suntem foarte mândri să ne numărăm printre liderii naționali și internaționali, deschizător de drumuri în acest domeniu medical. Tocmai de aceea, ne dorim ca oamenii să fie informați la timp și să aibă astfel posibilitatea de a salva viețile copiilor lor. Acesta este și motivul pentru care am lansat petiția pentru declararea Zilei Celulei Stem pe 6 octombrie, o zi cu importanță deosebită pentru Cord Blood Center.”, declară Dr. Tudor Panu, General Manager, Cord Blood Center Medical.

Succesele înregistrate de transplanturile cu celule stem în vindecarea unor boli foarte grave stau dovadă pentru faptul că celulele din sângele cordonului ombilical reprezintă, practic, viață. Pentru a le oferi tuturor copiilor șansa la viață, iar tuturor părinților șansa de a-și vedea copiii sănătoși, Cord Blood Center continuă lupta pentru declararea zilei de 6 octombrie Ziua Celulei Stem, petiție semnată de peste 3.700 de persoane. Prin declararea acestei zile, Cord Blood Center își propune să informeze viitoarele mame cu privire la beneficiile recoltării de sânge placentar la naștere și a importanței conștientizării din timp a acestor beneficii. (http://www.cordcenter.ro/ziua-celulei-stem.html)

Pentru ca oamenii să aibă șansa de a înțelege și a vedea întreg procesul prin care celulele sunt procesate și stocate în condiții speciale, Cord Blood Center dedică ziua de 5 octombrie 2013 evenimentului numit Ziua Porților Deschise. În această zi, Banca de Celule Stem locată în Otopeni își deschide porțile pentru toate acele persoane interesate de importanța și utilizarea celulelor stem.

Informații suplimentare se pot obține aici: http://www.cordcenter.ro/newsflash/in-luna-octombrie-sarbatorim-impreuna-ziua-celulei-stem.html

Cord Blood Center Group este cea de-a doua mare bancă europeană de celule stem din cordonul ombilical, unde părinţii a peste 120.000 de copii au stocat sânge din cordonul ombilical.Experţii CBC Group au cooperat pentru utilizarea în scop medical a 37 de unităţi de sânge din cordonul ombilical, care au fost utilizate pentru tratamentul copilului, al fratelui/surorii acestuia sau al unui pacient fără relaţie de rudenie. Calitatea transplanturilor de sânge din cordonul ombilical procesate în laboratoarele CBC a fost aprobată de centre de transplant din întreaga lume, de exemplu din SUA, Germania, Marea Britanie, Franţa, Olanda, Australia, Brazilia, Israel etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here