Parerea specialistului. Pedeapsa si recompensa functioneaza limitat

Cautarea celei mai bune metode de educare a copilului este ca o plimbare pe nisipuri miscatoare. Un parinte traieste aproape permanent cu intrebarea ”Oare am procedat bine?” pentru ca are de-a face cu o constructie foarte fragila, pe care un pas gresit o poate compromite. In general cu bune intentii, in incercarea de a forma copilul asa incat sa corespunda pretentiilor familiei si/sau ale societatii, parintele apeleaza la pedepse si recompense. Pana la urma, toti am facut asta. Care dintre ele functioneaza? Cat de departe se poate merge? Ce efecte nedorite ar putea sa apara? Sunt chestiuni asupra carora ne lamuresc specialistii.

Numai pe termen scurt

Psiholog Raluca Tita

De la bun inceput trebuie spus lucrul cel mai important: pedepsele si recompensele sunt eficiente numai pe termen scurt. Despre ele se poate spune ca au fost cu adevarat educative doar atunci cand copilul ajunge sa isi poata cantari singur actiunile si sa incerce sa le repete pe cele pozitive, iar de la cele negative sa se abtina. Altfel, nu inseamna decat ca, prin pedepse, copilul alege sa faca ceea ce este bine, de frica. Sau pentru a fi recompensat. El nu va avea capacitatea de a face alegerea corecta, asumata, intre bine si rau, ci va reactiona precum un catelus in fata dresorului. ”Recompensele si pedepsele nu sunt opuse. Una este imaginea in oglinda a celeilalte, adica sunt doua modalitati de a actiona asupra copilului si nu doua modalitati de a lucra cu el”, sustine Raluca Tita, specialist in psihologie clinica.

Ce risti prin pedeapsa

Duse la extrem, atat pedepsele cat si recompensele au efecte negative. Cand este pedespsit, lectia pe care o invata copilul este aceea că cel mai puternic castiga. Si acesta va fi modelul pe care il va urma si el, in relatiile cu ceilalti. In plus, pedeapsa practic distrage atentia de la problema reala, pentru ca nu ii lasa copilului ragazul de a reflecta la greseala pe care a facut-o si de a cauta solutii prin care sa o indrepte. El va ști ca trebuie sa-si ispaseasca pedeapsa, dupa care, eliberat de ea, va considera ca ”povestea” s-a terminat. Dar greseala tot nereparata ramane. Copilul creste si, pe la 13-14 ani, parintele nu il mai poate pedepsi asa cum o facea la 5-6 anisori. Ajuns in aceasta etapa, concluzia lui va fi aceea ca daca nu mai poate fi pedepsit, poate face ce vrea el. Pe ascuns, desigur. Si iata cum pedeapsa devine principalul motiv pentru care copiii incep sa isi minta parintii, nerecunoscandu-si faptele. ”Dar eu nu am facut nimic!” Suna cunoscut, nu-i asa?! Tot ca urmare a aplicarii de pedepse, copilului ii este afectata si dezvoltarea morala, pentru ca el nu va realiza ce efect are comportamentul lui asupra celorlalti, fiind preocupat numai de consecintele acestuia asupra  propriei persoane. Un copil ”educat” prin folosirea pedepselor se va simti permanent nedreptatit, iar acest lucru va afecta grav relatia lui cu parintele. Crescand el va avea resentimente fata de parintele ”agresor”, iar riscul de a-l sfida ori de cate ori are ocazia este si el mare.

Sigur, exista si situatii in care se impun pedepse. Exclus cele fizice (lovire, tras de urechi, legarea copilului), inchiderea in camere intunecoase ori interdictia de a manca. Eficiente sunt manifestarea unei atitudini reci fata de el sau nesatisfacerea unei dorinte care in mod normal ii era indeplinita. Atentie si la ton! Nu rastit pentru ca se va simti nedreptatit, si nici rugator, pentru ca nu il va lua in serios. Tonul trebuie sa fie unul ferm dar indignat iar comunicarea scurta si cuprinzatoare.

Ce risti prin recompensa

”Iti cumpar o masinuta daca nu mai mazgalesti peretii”, ”Daca iei premiu, primesti bicicleta”. Parintii sunt tentati sa ofere recompense materiale pentru ca metoda functioneaza. Ei bine, aceste recompense nu sunt altceva decat un mecanism de control al parintelui asupra copilului, prin care il determina sa faca ceea ce isi doreste el. Pericolul consta in aceea ca, o data ce s-a inceput folosirea lor, va fi nevoie de ele tot mai des. Pana cand ramai fara optiuni, pentru ca i-ai oferit tot ce stiai ca isi doreste, are totul. Mai putin motivatia interioara de a face lucruri fara a fi recompensat… ”Cercetari semnificative in domeniul psihologiei sociale demonstrează ca a recompensa o persoana pentru ceea ce face are ca efect scaderea interesului pentru activitatea respectiva si nu o createre a acestuia”, a mai adaugat psihologul Raluca Tita.

Specialistii considera ca recompensele materiale ar trebui sa ocupe ultimul loc, dupa recompensele sociale (laude, incurajari, exprimari ale bucuriei fata de comportamentul copilului sau reusitele lui) si privilegii (permisiunea de a se uita 15 minute in plus la desene animate, o plimbare in parc etc). Atentie la exagerari si in cazul laudelor, pentru ca cei mici pot deveni dependenti de ele! Ei vor intelege ca parintii ii iubesc doar atunci cand au succes si vor face o obsesie din obtinerea lui. Pentru acesti copii esecurile capata dimensiuni catastrofale si le pun exclusiv pe seama defectelor personale. Iar dupa un esec nu vor mai avea curajul sa incerce lucruri noi, de teama unei alte dezamagiri.

In cautarea echilibrului

In ciuda oricaror studii care ar putea (sau nu) sa demonstreze cum este mai bine sa procedeze parintele in educatia copilului, realitatea este ca nici pedeapsa, nici recompensa nu il vor ajuta pe copil sa devina cea mai buna versiune a lui. Poate ca totul ar trebui sa plece de la doua raspunsuri pe care parintele trebuie sa si le dea:

  • Am stabilit criterii realiste ale comportamentului pe care astept sa il aiba copilul meu?
  • I-am oferit ocazia sa isi corecteze greseala, pentru a-l putea recompensa inainte sa-l pedepsesc?

Poate ca nici asa nu vei avea garantia ca ai procedat corect. Dar macar este un bun inceput si un bun exercitiu.

AUTOR: Laura Bogaciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here