Jocul, un indicator foarte bun al starii emotionale a copilului

Alexandra Pantea, psiholog

Supararile, temerile, obstacolele, durerea, teama sau furia sunt firesti si fac parte din viata; nu exista viata fara suisuri si coborasuri, inclusiv viata copilul decurge la fel, oricat de mult am vrea sa-i protejam. Si atunci cum putem sa ne dam seama daca e nevoie sau nu de psiholog? Jocul este un indicator foarte bun al starii emotionale a copilului.

„In mod obisnuit, atat adultii cat si copiii, atunci cand se confrunta cu obstacole in viata, au capacitatea de-a se autovindeca. Intuitiv, ne angajam in acele actiuni care ne furnizeaza o experienta de reparare, este un fel de autoterapie. De exemplu, un copil extrem de furios sau suparat se poate angaja in actiuni de descarcare fizica puternica (alergat prin parc, sarit, etc), sau se poate angaja in relatii de joc cu alti copii. Si reuseste prin aceste experiente sa se re-echilibreze, isi revine, pana la urmatorul hop, pe care il va depasi din nou, etc. Terapia este necesara atunci cand nu mai functioneaza autoterapia; atunci cand actul de reparare nu se mai produce cu ajutorul realitatii din jur, fie ca este vorba despre un grup de copii, de parinti sau de familie. Este ca si cum procesul de autovindecare s-a blocat. Aici intervine rolul terapeutului, de a debloca acest proces natural, interior, firesc”, explica Alexandra Pantea, consilier psihologic acreditat, format in Terapie prin Joc si Dramaterapie, specializat in lucrul cu copii si familii.

Si totusi, ce inseamna un blocaj si cum arata o situatie in care nu mai functioneaza autoterapia? ”Va dau exemplul unui copil cu care am lucrat. Trecuse printr-o trauma, un accident foarte grav; chiar daca fizic a reusit sa se vindece, emotional a ramas captiv in trecut; se retrase in interiorul lui, nu mai putea sa se joace impreuna cu alti copii, era ca un observator al vietii altora. Chiar daca trauma se incheiase si el depasise acea situatie, atunci cand iesea in parc alaturi de alti copii – si avea abilitati de socializare bune – statea retras si nu se implica in joc, in relatii. De fapt, el nu mai beneficia de experienta naturala de reparare, de echilibrare. Trecea printr-o experienta similara depresiei. Acest copil a avut nevoie de un demers terapeutic care sa il ajute sa isi exprime emotiile, sa se simta din nou in siguranta si, ulterior, sa se poata din nou deschide, sa reintre in „ringul vietii”, sa se joace cu alti copii”. Iata, jocul devine, din nou, un indicator foarte bun al starii emotionale a copilului.

„Un alt exemplu este al unui copil care avea un nivel foarte crescut de agresivitate atunci cand se afla intr-un grup de copii. Desi isi dorea apropierea de ei, cand se intalneau, arunca in ceilalti cu pietre. Evident ca era evitat de catre ceilalti. Acest copil practic nu mai reusea sa beneficieze de ciclul natural al vietii si de reteaua de suport pe care copiii si-o creaza spontan la un moment dat unul altuia. In cazul lui, intreg sistemul familial era plin de furie, iar el o absorbea si o evacua amplificat. A avut nevoie sa-si exprime emotiile, sa isi puna in scena conflictele lui interioare (copiii au nevoie sa externalizeze in terapie prin actiune, joc, drama, pentru a putea clarifica si restructura), sa stabilizam relatiile din familie, si abia apoi a putut beneficia de experientele de viata din jurul lui, in mod natural”, povesteste Alexandra Pantea.

Una dintre marile greseli ale parintilor este aceea de a-i educa pe cei mici in a nu-si exprima emotiile, in a le bloca, avertizeaza psihologul. „In acest fel nu facem decat sa le distrugem capacitatea de autovindecare. Asa s-a intamplat cu un alt copil cu care am lucrat, care a trecut printr-o trauma medicala. In cazul lui, emotia blocata era furia. Tristetea a exprimat-o, insa furia nu, pentru ca nu era social acceptata, in viziunea parintilor. Cand a putut sa o acceseze si sa o exprime, si-a recuperat si forta interioara, resursele pentru actiune. Toate emotiile noastre au un rol, nu le avem degeaba, nu sunt niste paraziti. Furia este emotia actiunii; este un fel de motivator pentru a schimba ceva. Cei care isi blocheaza furia, isi blocheaza si puterea interioara, si resorturile pentru actiune. Plus ca acea furie oricum va izbucni in alte situatii, poate mai nepotrivite si cu un impact mai mare pentru cei din jur”.

Atunci, la momentul traumei, cand cei din jur ii cereau sa fie puternic, sa isi inhibe exprimarea, ii blocau emotiile, dar impreuna cu ele, si resursele. Nu este in avantajul copilului sa-i diminuezi problema, spunandu-i, ”hai, nu mai plange”, ”lasa, ca nu este grav” sau sa ii distragi atentia de la ea, facandu-l sa se gandeasca la altceva (”hai, ia o jucarie”, ”uite, ia o prajiturica”). „Cu rabdare si ingaduinta, emotiile se regleaza natural, daca le dam sansa” mai spune Alexandra Pantea.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here