Fenomenul Covid-19: Cum ne pastram calmul? Psihologul ne explica!

Conform ultimelor raportari, la nivel planetar s-au inregistrat peste 175.000 de cazuri de Coronavirus, iar numarul deceselor a depasit pragul de 6.700. In acelasi timp, aproximativ 6.000 de cazuri sunt considerate ca fiind grave sau critice, iar numarul pacientilor vindecati este de 77.867 persoane, potrivit site-ului Worldometers.info.

In tara noastra, numarul persoanelor depistate pozitiv cu virusul Covid-19 creste din ce in ce mai mult. Aceasta este o cauza principala de stres pentru cetateni care, in lipsa unei comunicari coerente din partea autoritatilor statului pot dezvolta stari de anxietate si atacuri de panica. Dar cum ne pastram calmul?

In opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, presedinte si fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistica Somato-Integrativa (INLPSI), in stare de stres, organismul nostru directioneaza cea mai mare parte din energie catre organele si procesele fiziologice care se ocupa cu instinctul de supravietuire (exemplu: suprarenalele, adrenalina, cortizolul, inima, circulatia sangelui, respiratia, oxigenarea, musculatura).

Cu cat stam mai mult in acest proces, cu atat avem mai putina energie pentru organele, glandele si procesele fiziologice care se ocupa cu regenerarea celulara. Rezultatul este scaderea sistemului imunitar. Forfota mentala directionata in acest mod, face ca energia necesara organismului pentru a se apara de agenti periculosi pentru sanatatea noastra sa fie consumata pentru apararea impotriva unor iluzii. Stresul reprezinta o stare care ne cuprinde fiinta pe toate planurile, mental, emotional si fizic. De fapt stresul in sine nu este o ”boala”, nu este ceva ce exista in mod palpabil, ci presupune in sine reactia noastra mentala interpretativa la stimulii exteriori sau interiori. Astfel, ingrijorarile imaginare legate de ce s-ar putea intampla (in viitorul apropiat sau mediu) pe care le rulam mental, perfectionismul si nerabdarea, ne pot produce in mod inutil o stare de panica bazata pe mai nimic”, explica psihologul Laura Maria Cojocaru.

9 sfaturi pentru a ne pastra calmul in aceasta perioada

Totodata, specialistul ne ofera 9 sfaturi prin care ne putem pastra calmul in toate aceasta perioada de neliniste cauzata de fenomenul Coronavirus:
1. Renunta la ingrijorari imaginare, pentru ca tin de un viitor pe care nu-l cunosti!
2. Renunta la nemultumiri marunte si creste-ti recunostinta pentru ceea ce ai, stii si poti deja sau poti cauta, intreba si invata.
3. Ramai cu atentia pe ce este cu adevarat important: sanatatea, relaxarea, recunostinta, familia, iubirea.
4. Mentine constant un stil de viata sanatos pentru a-ti sustine sistemul imunitar (mod de gandire util/bazat pe prezent, realitate palpabila, miscare fizica, alimentatie echilibrata, socializare de calitate, hobby-uri).
5. Redu consumul de carne – procesarea ei consuma mai mult din energia organismului decat procesarea vegetalelor, hormonii de stres eliminati de animalul ucis trec in corpul nostru, avand ca rezultat cresterea necontrolata a starii de panica.
6. Respecta cu aceasta ocazie viata altor fiinte, respecta curatenia, mediul inconjurator si echilibrul natural.
7. Petrece mai mult timp cu familia, prietenii, cu tine insuti.
8. Citeste, citeste, citeste!
9. Abordeaza constant (zilnic) orice metoda de relaxare ti se potriveste: miscare fizica, cititul unei carti, un film bun, un hobby, meditatie, respiratie, training mental, mindfulness, psihoterapie, NLP, tehnici energetice, yoga, timp de calitate cu persoane de la care ai ceva de invatat etc.


Laura-Maria Cojocaru, presedinte si fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistica Somato-Integrativa (INLPSI) si presedinte si fondator al Asociatiei ”Generatia Iubire” este Psihoterapeut si Trainer in Programare Neuro-Lingvistica.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here