Ce schimbari aduce aparitia celui de-al doilea copil?

Fericirea si dragostea pe care ti le-au adus primul copil sunt inimaginabile si nemasurabile, iar acum te pregatesti pentru cel de-al doilea copil? Afla aici ce schimbari aduce aparitia unui alt copil in viata voastra.

Citeste si: Iti mai doresti un copil? Iata care este perioada optima intre doua sarcini

Vei iubi mai mult. Vei fi si mai fericita. Si mai obosita. Sau poate mai organizata? Vor fi cu siguranta multe schimbari si sunt cateva lucruri pe care ar trebui sa le iei in calcul.

La inceput “logistica” ti se va parea dificila, de aceea putina planificare si organizare inaintea aparitiei copilului Nr. 2 ar fi o idee minunata!

Vei fi mai ocupata. Si vei intelege acest lucru inca din timpul sarcinii, cand va trebui sa ai grija de bebelusul din burtica, dar si sa-i raspunzi nevoilor primului nascut. Majoritatea mamelor cu doi copii au spus ca primele 6-8 saptamani dupa aparitia celui de-al doilea copil sunt cele mai grele, pana intelegi cum sa “jonglezi” intre schimbat scutece, hranit si adormit bebelus, dar si acordat suficienta atentie copilului mai mare.

Citeste si: De ce e bine sa ai frati si surori?

O schimbare pozitiva este clar legata de faptul ca toate activitatile legate de bebelus ti se par acum mult mai firesti si mai usoare, spre deosebire de crizele de panica pe care le-ai avut atunci cand s-a nascut primul copil.

Dupa nasterea celui de-al doilea copil, vei face mult mai multe eforturi sa te recuperezi fizic cat mai repede (indiferent ca e vorba despre nasterea naturala sau prin cezariana), pentru ca pe langa nevoile nou nascutului, vor fi si nevoile primului nascut. De aceea, este bine sa iei in calcul ajutorul celorlalti (o doula postpartum, sotul sa se ocupe mai mult in primele zile de copilul mai mare, o bunica dornica sa gateasca tot felul de ciorbe si mancaruri gustoase, o prietena minunata, care iti ia lista de cumparaturi, le cumpara si si ti le aduce si acasa etc).

Parintii cu doi copii au marturisit ca, inainte sa apara cel de-al doilea copil isi faceau griji ca nu vor reusi sa-l iubeasca la fel de mult pe cel de-al doilea copil. Aceasta frica insa s-a schimbat imediat dupa aparitia proaspatului bebelus, transformandu-se firesc intr-o dragoste si mai mare.

S-ar putea sa-ti placa si: Ordinea nasterii copiilor… chiar conteaza! Iata de ce!

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here