Importanta lecturii. Cum putem sa-i facem pe cei mici sa citeasca cu placere

Sunt studii care spun ca cititul creste speranta de viata cu pana la doi ani. Totusi, in Bucuresti, doar 8% dintre copii citesc de placere in timpul liber.

Conform unui studiu realizat de Asociatia Curtea Veche, doar 8% dintre copiii bucuresteni citesc de placere in timpul liber. Mai mult, potrivit IRES (Institutul Roman pentru Evaluare si Strategie), un roman din cinci nu a citit niciodata o carte. Coreland cu rezultatele testelor PISA, conform carora elevii romani sunt sub standardele internationale privind abilitatile si cunostintele care ar trebui dobandite in sistemul de educatie, aceasta statistica este cu atat mai ingrijoratoare.

 

Cititul creste speranta de viata

Este concluzia la care au ajuns expertii de la Universitatea din Yale in urma unui studiu realizat in anul 2016 si publicat in revista „Social Science and Medicine”. Cercetarea s-a bazat pe un esantion de 3. 635 de americani cu varsta de 30 ani si a demonstrat ca persoanele care citesc mai mult de 3,5 ore pe zi au cu 23% mai putine sanse de a muri in urmatorii 12 ani. In cazul celor care acordau lecturii mai putin de 3 ore pe zi, rata mortalitatii scadea cu doar 17%.

 

Beneficii ale cititului de placere

Pe langa o viata mai lunga, intre paginile cartilor citite se regasesc si alte beneficii, precum imbunatatirea starii generale de spirit. Iata si alte motive de luat in seama pentru care ar trebui sa-l imprietenesti pe cel mic cu lectura cat mai de timpuriu:

 

Afla lucruri noi

Prin lectura, creierul asimileaza constant noi informatii, modalitati inedite de a rezolva probleme, de a face corelatii. In plus, imaginatia este stimulata, la fel si dorinta de a intelege felul in care se petrec lucrurile din jur.

 

Isi imbunatateste vocabularul

Copilul afla cuvinte noi si le retine mai usor, fiind nevoit sa le inteleaga intr-un context dat. Astfel, isi imbunatateste abilitatea de a intelege si de a asculta activ.

 

Exerseaza rabdarea

Una dintre principalele probleme ale copiilor este lipsa rabdarii. Cititul ii ajuta sa incetineasca ritmul, sa reflecteze, sa ia decizii bine gandite si calculate.

 

Creste puterea de concentrare

Cititul este un exercitiu laborios, care necesita concentrare si disciplina. Poate ca la inceput copilul se va plictisi, dar pe masura ce intra in atmosfera si in miezul povestii, actiunea il va fascina si ii va capta atentia.

 

Sporeste capacitatea de memorare

Atunci cand parcurge un text scris, copilul poate reveni la anumite pasaje, le poate intelege mai bine, ba chiar invata pe dinafara. Daca e prescolar, aproape sigur va citi cu voce tare: un bun prilej pentru a-si exersa discursul si intonatia, insusiri care-l vor ajuta mai departe, in viata.

 

Isi creeaza modele

Lectura timpurie ii ofera copilului accesul catre alte lumi, situatii si povesti, il ajuta se exporeze situatii de viata din unghiuri diferite, sa descopere solutionari diferite. in plus, prin lectura are posibilitatea de a-si crea eroi, modele pozitive care-l vor ajuta mai tarziu sa ia deciziile cele mai intelepte. Dar si modele negative, cu ajutorul carora va sti sa faca diferenta dintre bine si rau si sa inteleaga consecintele actiunilor sale.

 

 

Un Festival dedicat cititului

In perioada 7-8 octombrie si 14-15 octombrie, Asociatia Curtea Veche a organizat Festivalul de lectura pentru copii NARATIV. Editia a III-a i-a invitat pe cei mici si pe cei mari sa descopere in cate feluri pot citi o poveste la cele aproape 100 de activitati gratuite.

Festivalul a avut loc la Colegiul National „Cantemir Voda” din Bucuresti si a fost destinat in principal copiilor cu varste intre 3 si 14 ani care, alaturi de Nara si Tiv, ghizii aventurosi ai Festivalului, au desenat, au compus muzica, au facut teatru si recenzii video, au invatat tehnici de dezbatere, au schimbat carti intre ei si chiar au inventat propriile povesti. si, pentru ca obiceiul lecturii se creeaza cu sprijinul adultilor de acasa si de la scoala, organizatorii au pregatit o serie de conferinte pentru parinti si profesori, sustinute de catre specialisti in educatia nonformala si psihologia copilului.

“Mintea umana are nevoie sa descopere ca imposibilul este posibil, ca cele mai multe blocaje ne sunt induse sau auto-impuse si ca mereu putem vedea o situatie dintr-o perspectiva la care nu ne-am gandit. Eu am descoperit importanta lecturii destul de tarziu in viata, insa sunt convins ca cine sunt astazi se datoreaza si cartilor pe care le-am citit. Acestea m-au ajutat sa-mi descopar curajul, compasiunea si indrazneala de a ma conecta diferit cu sine si cu cei din jur”, crede psihologul Gaspar Gyorgy, trainer in cadrul NARATIV, expert in diferite programe de promovare a starii de bine a copilului, adolescentului si familiei, coordonator de grupuri de psihoterapie si dezvoltare personala pentru parinti.

 

Cultiva si alte forme ale inteligentei: emotionala si relationala

Intrebat de ce este atat de important cititul si ce crede ca s-ar intampla intr-o societate ai carei membri si-au pierdut reflexul de a citi, psihologul Gaspar Gyorgy (foto) a raspuns: “Nu cred ca o societate isi poate pierde reflexul de a citi, mai degraba consider ca aceasta deprindere este adormita si asteapta sa fie trezita la viata. Lectura contribuie la dezvoltarea inteligentei cognitive, iar pentru a admite acest fapt nu este nevoie de parerea unui psiholog. insa ceea ce nu stim adesea este ca tot prin citit ne putem cultiva si alte doua forme ale inteligentei: cea emotionala si cea relationala. Prin urmare lectura este un instrument extrem de important atat in cunoasterea propriei persoane, cat si in descoperirea celorlalti si a lumii. Cred ca cei care nu isi permit sa citeasca, din varii motive, sunt mai saraci si mai putin fericiti – deoarece sunt privati de o serie de bunatati psihologice care le pot face viata mai usoara si chiar mai palpitanta”.

Psihologul mai crede ca, pentru ca lectura sa devina o activitate distractiva in familie, “cititul cu voce tare si aducerea caracterelor la viata este cea mai eficienta solutie. Este un deliciu pentru orice copil sa-si vada parintele ca se «prosteste» putin, ca iese din rolul de adult serios si incruntat si isi adapteaza vocea si mimica in functie de personajele dintr-o poveste care astfel ajung sa prinda viata”, a mai spus Gaspar Gyorgy.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here