Protest la Cluj: „Scoateți lacătul de la curtea școlii! Strada nu e loc de joacă!”

Sursa foto: Declic

Membri ai Comunității Declic, dar și mai multi copii, au protestat, joi, 29 iulie, în fața Primăriei Cluj-Napoca, pentru a cere tuturor primarilor din țară să deschidă curțile școlilor pentru copii și în perioada vacanțelor.

Protestul de la Cluj a fost organizat pentru a-l convinge astfel pe primarul orașului, Emil Boc, în calitate de președinte al Asociației Municipiilor din România, să pună subiectul pe ordinea de zi a următoarei întruniri a asociației, potrivit comunicatului de presa postat de Declic.

Tinerii s-au jucat șotron, au sărit coarda, au jucat volei în plină stradă, tocmai pentru a le arăta edililor că mare parte dintre ei, dintre primari, nu au fost în stare să le pună la dispoziție copiilor spații de joacă sigure, dar insistă să țină sub lacăt curțile școlilor.

„În orașe tot mai aglomerate, în care primarii aprobă blocuri peste blocuri, copiii au nevoie să facă mișcare în siguranță, iar acum, în timpul vacanței de vară, este cel mai bun moment ca ele să fie repuse la dispoziția copiilor. Nu înțelegem de ce aceste spații trebuie să fie închise în afara orelor de curs, în timp ce copiii nu au unde să se joace.” a spus, Anduța Karetsou, campaigner Declic.

La finalul acțiunii din Cluj, reprezentanții Declic i-au înmânat lui Emil Boc petiția semnată de 10.000 de oameni care cer deschiderea curților școlilor.

În urma acțiunii de protest, primarul Clujului și-a luat angajamentul ca, la următoarea întrunire a Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România, să pună în dezbatere petiția Declic. Din păcate, această următoare întrunire va avea loc abia după 15 august, pe final de vară, potrivit sursei citate anterior.

Acțiunea de protest este parte a campaniei Declic „Scoateți lacătul de la curtea școlii”, semnată de peste 10.000 de cetățeni care cer ca toate curțile școlilor din țară să fie deschise sportului de masă, inclusiv în afara orelor de curs, în weekend-uri și vacanțe.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here