Consulul onorific al Frantei: ”Parintii sa transmita copiilor pasiunea pentru o meserie”

Parintii ar trebui sa transmita copiilor pasiunea pentru o meserie, a declarat Pascal Fesneau la deschiderea unui targ de meserii organizat la Cluj-Napoca. Lipsa meseriasilor pe piata muncii din Romania poate fi rezolvata numai prin schimbarea mentalitatii parintilor si copiilor, care trebuie sa inteleaga ca s-au schimbat in bine conditiile de munca din industrie, a mai declarat acesta. Pascal Fesneau este si administrator al unei firme franco-germane din judetul Cluj.

Piata muncii trece printr-un moment de criza in ceea ce priveste lipsa meseriasilor. Este nevoie de o schimbare de mentalitate si este important pentru parinti sa inteleaga ca exista oportunitati foarte bune pentru copiii lor, deoarece conditiile de munca in industrie s-au schimbat enorm de mult in bine fata de acum 20–30 de ani. Parintii au ramas cu imaginea gresita a industriei din trecut si ar trebui sa transmita copiilor pasiunea pentru o meserie. In prezent, avem conditii deosebite de munca, avem infrastructura, management modern, facem team building-uri, astfel incat angajatii sa se simta bine la munca”, a mai spus consulul.

In opinia lui Pascal Fesneau, este nevoie de o schimbare si la nivelul sistemului educational, pentru ca scolile sa intre in secolul al XXI-lea, in conditiile in care invatamantul ”a cam ramas in secolul al XX-lea”. Potrivit acestuia, sa tii un copil atent 20 de minute pe un scaun in fata unui profesor este din ce in ce mai dificil, este nevoie de mult mai multa practica. In aceste conditii, ”invatamantul dual este cea mai buna masura pentru firmele din Romania care  permite sa croim o legatura puternica intre agentii economici, scoli si elevi”.

Valentin Cuibus, seful Inspectoratului Scolar Judetean Cluj, a declarat ca o problema constatata in Romania este orientarea scolara si profesionala care, spre deosebire de alte tari europene, incepe tarziu si nu se face profesionist: „Anul trecut, 55% dintre absolventii din Cluj-Napoca de scoli profesionale s-au angajat in meseriile in care s-au pregatit. Dorintele parintilor nu se potrivesc cu piata muncii, toti vor pentru copiii lor o facultate, deoarece isi amintesc cum lucrau ei in fabrici in urma cu 30 de ani, unde dotarile erau total diferite fata de ceea ce este azi. Invitam parintii sa vada cum arata o fabrica de azi”, a mai adaugat Cuibus.

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here