Cat mananca la gradinita

Asemeni micilor pasarele ce trebuie sa isi ia zborul din cuibul mamei si sa se descurce singure in viata, si pentru puiul de om vine o vreme cand trebuie sa inceapa integrarea in societate. Primul pas: mersul la gradinita.

Cand un parinte decide ca o gradinita este buna pentru copilul sau, de regula, pe primul plan evalueaza siguranta micutului in perioadele petrecute acolo si capacitatea ca acesta sa fie ingrijit si hranit corespunzator. Partea educativa nu este intotdeauna prioritara. Vorbind despre siguranta alimentara, multe mamici traiesc cu suspiciunea ca micutul nu mananca, ramane flamand, nu este buna mancarea, nu i se potriveste, nu i se ofera aportul nutritional corespunzator sau ii poate face rau provocandu-i alergii alimentare sau tulburari digestive. D

aca iti este teama ca cel mic nu se alimenteaza corespunzator, va trebui sa elimini toate suspiciunile pas cu pas, in primul rand comunicand cu personalul gradinitei. Unele gradinite asigura integral mesele copilului pe parcursul intregii zile, in vreme ce alte gradinite asigura doar masa de pranz, iar parintii sunt rugati sa ii trimita copilului un pachetel pentru gustarea de dimineata si eventual gustarea de dupa -amiaza. Daca gradinita ale carei cursuri le frecventeaza copilul tau foloseste cea de a doua varianta, ai posibilitatea sa ii oferi copilului tau un pachetel cu alimentele pe care stii ca le consuma cu placere. in privinta celorlalte mese asigurate de gradinita este firesc sa te informezi in privinta meniului care in mod normal trebuie afisat permanent la avizier.

Daca in meniu exista alimente sau feluri de mancare pe care copilul nu le tolereaza, ar trebui sa discuti cu managerii gradinitei pentru a vedea in ce mod se pot face modificari. in egala masura, daca copilul tau este mofturos, cunoscand meniul, poti eventual sa realizezi un echilibru in privinta alimentelor oferite. De exemplu, daca pentru ziua de luni, copilul are in meniu la pranz supa de pui si acest fel de mancare nici nu-i displace, dar nici nu-i ofera prea multa placere, este de dorit sa eviti sa ii dai cu o zi inainte, la masa de pranz de duminica, ceva similar pentru ca exista riscul sa refuze mancarea de la gradinita cand vede acelasi lucru.

Pastreaza permanent legatura cu gradinita
Sa nu iti fie jena sa intrebi in fiecare zi educatoarea copilului tau, nu doar daca acesta a fost cuminte sau a facut nazbatii, ci mai ales daca a mancat si in ce cantitati. Nu te baza in fiecare zi pe raspunsurile copilului tau, mai ales ca nici nu este indicat sa il stresezi zilnic cu acelasi interogatoriu de genul: „Ai mancat? Cat ai mancat? Ce ai mancat?” incearca cel mult periodic sa verifici daca meniul cunoscut de tine din avizier, concide cu ceea ce reuseste sa iti povesteasca cel mic ca a mancat la gradinita.

Comunica si cu copilul
Copilul trebuie sa te simta ca esti partenerul lui, nu adultul care il forteaza sa manance ceva doar pentru ca „asta il creste mare”. in masura in care acest lucru este posibil, mergi impreuna cu copilul tau la cumparaturi si incercati sa alegeti impreuna alimentele ce vor constitui gustarea de dimineta, iar apoi , cand vine vremea sa faceti pachetelul, realizati-l impreuna. in felul acesta vei observa si care sunt alimentele lui preferate, asocierile de alimente sau orice alte preferinte sau refuzuri alimentare”.

Atentie: La inscrierea la gradinita, asigura-te ca unitatea de invatamant este acreditata de Ministerul Educatiei si dispune de autorizatiile sanitare corespunzatoare. Daca mancarea este adusa de firme specializate, afla despre ce firme este vorba si cere detalii legate de seriozitatea cu care isi desfasoara activitatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here