7 din 10 liceeni consideră că educația sexuală este un subiect tabu în România

Sursa foto: ww.edutopia.org

7 din 10 liceeni consideră că educația sexuală este un subiect tabu în România, iar 42% consideră acest subiect tabu și în familia din care provin, potrivit unui studiu realizat în cadrul proiectului „Fragile Story TIme – Despre Adolescență, alegeri informate și sănătate”.

Iată câteva date relievante ale acestui studiu:

  • 42% dintre liceeni au declarat că educația sexuală este un subiect tabu în familia din care provin.
  • 61% dintre liceeni sunt de părere că în ceea ce privește educarea pe teme de sănătate sexuală responsabilitatea revine părinților, 17% o atribuie educatorilor specializați, iar 15% școlii.
  • Printre principalele motive pentru care își doresc liceenii introducerea orelor de sănătate sexuală în programa școlară sunt legate de nevoia de informare, comunicare, cunoaștere și autocunoaștere.
  • Cele mai importante surse de informare sunt familia, mass-media și/sau internetul, urmate de social media.
  •  Adolescenții participanți la studiu sunt de părere că pentru o dezvoltare armonioasă au nevoie de suport, mai ales că își doresc să fie ascultați, înțeleși și încurajați să ia alegeri care îi definesc, în acord cu propriile nevoi.
  • În cazul unei probleme din spectrul sănătății reproducerii, cei mai mulți dintre respondenți au spus că ar apela la părinți, apoi la medicul de familie sau la un specialist.

Acest proiect, pe care organizatorii își doresc să îl extindă la nivel național, vine în contextul în care, în 2020, peste 44% dintre fetele din Uniunea Europeană cu vârsta de până la 15 ani care au născut sunt din România – 731 de tinere, dintr-un total de 1.645 la nivel european, conform Eurostat. Deși aceste numere sunt în scădere, datele Institutul Național de Statistică arată că în 2021 au fost înregistrate în evidența medicilor de familie 631 de cazuri de sarcină la minore cu vârsta de până la 15 ani, dar și 7.800 de cazuri de sarcină la fete cu vârsta între 15 și 19 ani.

Studiul a fost implementat în cadrul proiectului „Fragile Story Time – Despre adolescență, alegeri informate și sănătate”, desfășurat în perioada aprilie – iunie 2022 în 9 licee din București și județul Ilfov.

Sursa: Mediafax

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here